Curtea Veche, restaurantul nou

Ce ti-e si cu puterea presei ... Cand intra in malaxorul ei un subiect nimic nu-l mai scoate de acolo decat, fireste un alt subiect de senzatie. Insa, intre timp, ne toaca, ne toaca si iar ne toaca pana chiar incepem sa-i credem. Specialistul numarul unu, desi multi nu l-ar plasa in aceasta categorie ca fiind presa, OTV-ul este stapanaul campaniilor de-aiurea si de peste tot: ba o romanitza, ba o loterie, ba o elodie ... Cel putin, pe aceasta din urma, n-au reusit s-o scoata decat partial din atentie celelalte televiziuni care au gasit o paine de mancat in comentariile relatiilor recent deteriorate dintre romani si italieni. Multi dintre noi am simtit poate in aceasta perioada ca trebuie sa ripostam cumva la tendinta italienilor de a generaliza si a arunca anatema (act de extrema severitate, folosit in vechime de autoritatea bisericeasca impotriva celor ce profesau o erezie, prin excluderea lor din comunitate.) pe intreg poporul roman. Ma alatur si eu acestui curent, dar in felul meu: voi boicota timp de saptamana orice mancare italieneasca asa ca am hotarat sa merg la un restaurant neaos, romanesc, macar prin sugestia denumirii sale: CURTEA VECHE.

Spun de la inceput ca nu e prima data cand vin aici. Am mai fost o singura data, cu sotia mea, si am ramas placut impresionati, asa ca asteptarile mele erau destul de mari. Mai ales ca remarcasem in randul personalului o prezenta exotica pentru celelalte restaurante ale Bacaului: prezenta unui somelier - maitre d’hôtel. Acum poate va intrebati ce semnifica aceasta denumire sofisticata si frantuzita. Cred ca e timpul sa facem o scurta incursiune in randul acestei lumi, pana acum prea putin cunoscuta, aceea a personalului de deservire dintr-un restaurant. Comunismul ne-a invatat cum a rezolvat el problema exploatarii omului de catre om in sensul ca omul nou nu va servi pe nimeni decat ideologia, partidul si carmaciul. Asa au aparut chelnerii in localurile-cantina, o specie care nu numai ca nu te serveau dar nici nu prea avea cu ce sa te serveasca ... Asa a capatat si un iz peiorativ denumirea de chelner. Eu le voi spune ospatari, iar dumneavostra puteti sa le spuneti cum vreti, numai "baiete" sau "garcon" sa nu le ziceti. Pentru ca, asa cum veti vedea mai departe, acesti oameni deosebiti au orgoliul lor profesional foarte bine conturat.
Treaba sta cam asa: intr-un restaurant a la carte, personalul de deservire care are contact direct cu clientul e compus din ospatar, ajutor de ospatar (sau debarasator) si somelier maitre d’hôtel. Ajutorii de ospatar sunt necalificati, in unele cazuri ucenici de ospatar. In mod normal, prezenta lor trebuie sa fie cat mai discreta, si comunicarea minima. Ospatarii sunt cei care va conduc la masa, va iau comanda, va servesc si, la final, va aduc nota de plata. Au reguli profesionale stricte si o eticheta la care tin foarte mult. Ochii si urechile lor au vazut si auzit multe, dar un ospatar profesionist niciodata nu va povesti mai departe ce s-a intamplat in acel restaurant. Am sa va povestesc cu alta ocazie lucruri minunate si foarte interesante vazute si traite de cei cu vechime prin restaurantele din Bacau (de exemplu cum au fost nevoiti sa evacueze o masa intreaga fara sa banuiasca nimeni nimic, doar pentru ca unii, un pic mai cheflii au reusit sa dezlipeasca microfoanele care erau montate pe dedesubt de catre baietii cu ochi albastrii, in Restaurantul Decebal, pe vremea plumbuitului). De multe ori se intampla sa serveasca clienti cu un nivel de civilizatie muuult mai redus decat al lor, si niciodata nu lasa sa se simta acest fapt. Merita, asadar, tot respectul nostru.
Cu somelierul, este alta poveste. Simpla sa prezenta intr-un restaurant lasa sa se inteleaga inalta clasa a serviciilor si preparatelor oferite in acel loc. Rolul sau este de a va consilia in alegerea bauturii potrivite (de regula vinul potrivit) preparatelor comandate. El nu va va spune doar ca merge un vin alb sau rosu, ci este pregatit sa va recomande un vin dintr-o anumita podgorie, dintr-un anumit an! Tot el va servi vinul ales, dupa un adevarat ritual, si va asigura conditiile perfecte pentru degustare (temperatura, pahare potrivite, etc.). Este cel care face conversatie plina de spirit pe marginea celor comandate de dumneavoastra si desavarseste atmosfera de relaxare si bunadispozitie necesara savurarii unei mese aristocratice. Poate ar fi deajuns sa precizez ca in toata tara nu sunt decat 5 (cinci!) somelieri a caror pregatire profesionala este recunoscuta international ... Mai sunt vreo cateva zeci, pana intr-o suta, atestati oficial in tara noastra, in urma unor cursuri speciale. La noi in oras sunt doar doi de care am auzit eu, iar unul dintre ei este Cristian Baschir, cel pe care l-am gasit eu la restaurantul nou CURTEA VECHE.
Intelegeti acum poate, speranta cu care venisem a doua oara in acest loc. Lucrurile aveau insa sa ia o intorsatura mai putin placuta, de data aceasta ... Mentionez totusi ca vizita mea a fost facuta la orele 16 ale unei zile de luni, cand, este posibil, activitatea unui restaurant este pe ralanti.Ca si locatie, in sine, restaurantul dovedeste interesul si grija proprietarilor de a creea un mediu cat mai cald si placut. Situat in curtea vechii tipografii de pe strada Vasile Alecsandri, Curtea Veche ocupa subsolul, parterul si etajul unu al unui spatiu unde, candva, in cadrul unei vizite scolare prin intreprinderi, am vazut cum prinde viata un ziar sau o carte din mainile culegatorilor si corectorilor de tipografie. In exterior, vara se sta la terasa, la subsol functioneaza o crama, parterul este gandit ca spatiu de primire si garderoba, iar restaurantul propriu-zis este la etaj, in doua sali (fumatori si nefumatori). Materialele folosite la decoratiuni sunt de calitate, atmosfera generala este calda si placuta iar paleta coloristica este bazata pe contrastul dintre crem si bordo. Combinatia dintre placarea peretilor cu piatra de rau, placarea tavanului cu elemente din lemn brut si inteligenta folosire a unor arcade care ascund sistemul de ventilatie aduc din timpuri apuse acel quelque chose al hanurilor de secol XVII-XVIII. Doar podeaua din parchet stratificat pare din alt film ... Sunt convins ca se poate monta si un sistem audio raspandit in toata sala si ca se va renunta in timp la difuzoarele de pe gheridon.
Am fost servit de o domnisoara amabila si ... cam atat, pentru ca nu a fost deloc comunicativa, si a fost tare chinuita saraca de intrebarile pe care i le-am adresat in legatura cu meniul. Am ales drept antreu o salata de vinete, un fel de mancare usor, varatec, tipic romanesc. Ceea ce mi-a fost adus cu greu putea fi considerata drept salata de vinete, ba chiar nu putea fi mancata! Drept urmare am refuzat-o si am cerut sa mi se aduca principalul fel de mancare.Banuiesc doar, ca s-au folosit vinete congelate din acelea ieftine ce se pot gasi pe rafturile supermarketurilor. Gustul era fad si se simtea ca vinetele au fost afumate, mai putin coapte. Nu inteleg cum de un restaurant cu pretentii si, mai ales, cu meniu specific romanesc traditional nu si-ar prepara in bucataria proprie vinetele. Nu necesita multa munca, se pot pregati pachetele pentru congelat si sunt sigur ca ar iesi mai gustoase. Totusi s-a intamplat sa fiu surprins de faptul ca ospatarita a revenit dupa 3 minute zicandu-mi ca fetele de la bucatarie mi-au pregatit o noua portie de salata de vinete nici asta foarte buna, dar macar comestibila.
In schimb au aprecierea mea pentru faptul ca iti dau posibilitatea sa comanzi o cantitate mai mica de vin decat o baterie de 0,75 l. Chiar daca disponibil nu este decat un tip de vin, Vinul Casei, rosu-burgundy, aromat-fructat, demidulce, servit la carafa de 0,5 l, el este suficient de bun pentru a fi considerat un vin de masa bine ales. As fi preferat un must, conform indicatiilor din menu, dar, surpriza, nu mai aveau. Am remarcat totusi ca oferta de vinuri este bine pusa la punct, oricum peste ceea ce gasesti in drinklist-urile celorlalte restaurante. Este clar semnul prezentei unui somelier care a stiut cum sa-si impuna recomandarile. Puteti gasi si un vin mai asezat, rosu sau alb, de 5-7 ani, la preturi foarte bune.
Si-acum despre felul principal comandat: muschiulet de vitel Chateaubriand, flambat si servit pe cruton de franzela, cu garnitura de ciuperci la gratar si salata de gogonele cu castraveti murati.
Inainte de toate, trebuie sa stiti ca aceasta reteta de preparare specifica vechii bucatarii frantuzesti reprezinta pentru mine sfantul Graal al tuturor fripturilor pregatite la gratar. Si va explic si de ce: muschiul de vita/vitel este destul de pretentios in preparare, dar daca este facut riguros a la carte, atunci gustul sau este aproape sublim. Prin metoda Chateaubriand, muschiul de vita isi pastreaza aproape toata savoarea, devine suculent, buretos si fraged. E un fel foarte subtil de a-l prepara termic, cu un minim de transformare. Cand il deschizi pe mijloc, datorita aspectului rosiatic si suculent al fibrei, ai putea avea impresia ca e crud inca. E doar o impresie care dispare odata cu gustul care te zapaceste si te arunca in negura vremurilor pe cand stramosii omului inca nu frigeau carnea de loc. Cu greu iti poti inhiba instinctele de pradator carnivor trezite de gustul acestei carni. Comparativ, doar celebrul T-bone steak american facut in sange mai poate concura la gust.
Intorcandu-ne la friptura servita de mine pot spune ca, din fericire, gustul era pe masura asteptarilor, adica excelent. Totul ar fi fost ok, dar in menu, repet, era scris clar "servit flambat si pe cruton de franzela". N-am avut parte nici de una nici de alta. Nu te obliga nimeni sa adaugi cine stie ce in reteta, ar fi fost foarte bine si fara aceste artificii decorative, pentru ca gustul conteaza in primul rand la aceasta reteta. Dar odata trecut in menu trebuie musai sa respecti ce ai scris. Apreciez un lucru care nu apare in multe alte menu-uri si care, aici, la Curtea Veche, este prezent aproape la fiecare preparat: explicatii privind modul de gatire, nu numai detalii despre continut. E un fapt care indica inalta clasa a restaurantului, dar si obliga (suna cunoscut "noblesse oblige"? Mai precizez doar ca recomand ca garnitura cartofii taranesti sau chiar prajiti, mai putin ciupercile la gratar comandate neinspirat de mine.
La desert am ales initial tiramisu, dar nefiind disponibil (atentie la actualizarea menu-ului, ca nu-i deloc greu!) am cerut banane cu caramel. Am primit insa o banana cu ceva care aducea vag a caramel si sos de ciocolata. Nu ma refer aici ca asteptam mai multe banane ci doar sa fie taiata in mai multe rondele, macar doua ... Forta sugestiva a unei singure banane intregi, impopotonate la capete cu o maciulie de frisca la spray intr-o farfurie goala, este de necomentat ...
Doua lucruri as preciza totusi: poate pe la chioscurile de fast-food este acceptabil ca frisca sa nu fie proaspat si natural facuta, iar caramelul si sosul de ciocolata sa fie turnate din recipientele cu multe e-uri si conservanti. La un restaurant, asa ceva pur si simplu nu se face.
Preturile sunt acceptabile in masura in care se respecta ceea ce este precizat in menu, ba chiar convenabile. Mai sunt multe feluri minunate de mancare ramase pentru a fi descoperite, de aceea va sugerez sa nu ocoliti deloc acest restaurant. Micile deficiente semnalate mai sus sunt remediabile si le pun pe seama momentului mai putin potrivit in care am picat pe la ei (luni, dupaamiaza).

Atmosfera generala *****
Menu ****
Servire ****
Calitatea preparatelor ***
TOTAL ****

CURTEA VECHE
str. Vasile Alecsandri, nr. 63, Bacau
rezervari la 0744.294.526
www.curtea-veche.com