Dă-i Doamne românului mintea de pe urmă! Ce altceva să spun când aud acum, la 20 de ani brucanieni distanţă de altă explozie a mămăligii, ce-i drept, mai violentă, tot de la Timişoara pornită, că au răsărit noi sporturi naţionale: tirul cu ouă şi concursul de huiduieli neaoşe dar duioase la adresa unor nano-pico-politicieni, dudui răsărite în politică naiba ştie de unde, şi alţi bărbaţi de stat, altfel toţi o apă ş-un pământ, cu aspiraţii de prezidenţiabili. Zi-le române, că le zici bine! Dau şi io un HUO sincer, în avans, celor care mai au de gând să-mi comande să trăiesc bine, şi celor care l-au păcălit pe frate-miu că-i dă 25.000 de euroi dacă se întoarce din Italia. Stai frăţicule colo şa ghinişor, nu trebuie să vii în ţară, mai trag un HUO şi pentru tine, că-i gratis ...
Alţii însă s-au întors. Şi, până la purcoiul de euroi promis, s-au apucat să facă ceea ce au învăţat pe acolo, să încerce să pună aici, în oraşul ăsta, ban pe ban, să facă un cheag. Uite aşa, printre altele, au răsărit multe pizzerii şi alte mici restaurante pline de pasta, antipasta şi cu asta, basta! Că e prea de tot! În joc e tocmai supremaţia mititeilor şi ciorbei de burtă de prin meniuri. Dacă până acum reclamam că nu e restaurant în care să nu găseşti în meniu ciorba de burtă şi cu mititeii cu cartofi prajiţi, ei, acum cred că am dat în altă belea: unde te uiţi, unde mergi dai peste pizza şi pasta. Până şi în cazul restaurantelor cu specific, tot de asta veţi avea parte. Sunt peste tot, e infecţie de pizza şi pasta in ză taun! Unde sunt vremurile în care puteai servi o pizza muncitorească cu peşte doar la Pasaj, la Orizont?
Poate că astfel îmi veţi înţelege entuziasmul care m-a cuprins când am auzit de primul loc în care puteam găsi şi altceva, mult diferit, în cazul nostru fiind vorba de sushi?
Răsărit peste noapte, în locul unde funcţiona până mai odinioară Piazzeta, adică (aţi ghicit!) o pizzerie, în zona din spatele sediului Romtelecom din Centru, noul restaurant ne propune preparatele clasice sau, cel puţin, cele mai cunoscute ale bucătariei nipone.
KIKO - sushi, pasta&grill, pre numele complet al localului, mi-a captat atenţia doar pentru prima parte a descrierii, pasta şi grill-ul, făcând parte aşa cum am arătat şi mai sus, din cu totul alt film. Nu fac aici o reclamaţie, până şi eu pot să-mi dau seama că, doar cu partea de sushi, restaurantul ar da faliment în doar câteva luni. E un prim pas, îl salut ca atare, pentru că foarte multă muncă va fi doar cu educarea gustului clienţilor către astfel de preparate mai exotice. Pentru că, aşa cum îmi destăinuia simpatica ospătăriţă, multă lume renunţă să comande sushi când aude că e preparat cu carne crudă de peşte. Şi cum gustul nu se discută, ci se educă, le urez mult succes în popularizarea acestor preparate în oraşul nostru.
Recunosc că, până acum vreo câţiva ani, când am gustat prima oară un sushi făcut acceptabil, undeva prin Bucureşti, nu puteam înţelege prea bine de ce unii oamenii pur şi simplu se dau în vânt după acele bucăţele mici de orez fiert cu carne de peşte crud. Am căutat să aflu ce-i cu aceste preparate, am învăţat eu însumi să fac acasă aşa ceva, şi vă spun cu mândrie că mi-a ieşit destul de binişor, şi, mai ales, am cazut şi eu pradă dependenţei faţă de aceste delicatese. De asta m-am bucurat aşa tare când am văzut că, în sfârşit, cineva s-a gândit să ofere asta şi băcăuanilor.
Am să mă alătur şi eu acestui demers de, să-i zicem, informare pe scurt a publicului despre aceste minunăţii care vin tocmai din ţara Soarelui Răsare, din Japonia. Bucătăria japoneză, naturală şi armonioasă, este considerată una din cele mai sănătoase din lume. Conţine puţine calorii, este bogată în proteine şi fier, fără a avea mult colesterol sau diverse grăsimi. În comparaţie cu alte bucătării se remarcă absenţa aproape totală a condimentelor, abundenţa orezului, a produselor pe bază de soia, a peştelui, fructelor de mare, algelor şi legumelor. Este faimoasă pentru mâncărurile sale simple, minunat prezentate, în care nici unul din ingrediente nu eclipsează gustul celorlalte.
Sushi are o istorie de 1300 de ani. Pescarii japonezi, pentru a conserva peştele prins, îl sărau şi îl lăsau să fermenteze timp de câteva luni pe un strat de orez înmuiat în oţet. La final, orezul se arunca şi se păstra doar carnea, până când cineva a remarcat că orezul era şi el foarte gustos şi că era păcat să fie aruncat. Se năştea astfel o combinaţie de efect: carne crudă cu orez oţetit, altfel spus - sushi. Termenul "sushi" nu denumeşte, deci, doar peştele crud (asa cum cred unii), ci se referă la forma combinată cu orez şi condimente. Pentru peştele crud simplu, termenul este sashimi. Bucătarul japonez Hanaya Yohei a fost primul care a preparat sushi-ul aşa cum îl cunoaştem astăzi. În principiu, acesta se compune dintr-o felie de peşte pusă pe o mică buletă de orez, cu un pic de hrean japonez (wasabi). La preparare se foloseşte peşte de cea mai bună calitate şi oţet. Bineînţeles, se aleg cele mai gustoase părţi ale peştelui.
Revenind la restaurantul KIKO, am ales un platou cu mai multe feluri de sushi, pentru a gusta din cât mai multe feluri. Acestea au fost servite pe un mic platou de lemn, specific, în combinaţie cu ghimbir murat, sos de soia şi wasabi. Nu am mai nimic a comenta despre gustul lor, mie mi-au plăcut, cu toate că orezul mi s-a părut cam lipicios şi fără fermitatea bobului cu care eram obişnuit. În plus erau oarecum la temperatura camerei şi nu reci, aşa cum aş fi preferat. Rulourile maki cu foaie de algă de mare (nori), cele mai titrate, imaginea clasică a sushi-ului, şi cele denumite California rolls, cu orezul pe exterior mi s-au părut extrem de mici, cred că erau cât o monedă de 50 de bani, şi aveau un singur ingredient, pe lângă orez.
Cred că partea din meniu care ţine de sushi ar putea fi mai bine explicată, mai detaliată, pentru că mulţi dintre clienţi nu sunt obişnuiţi să ceară detalii de la ospătari, şi, în multe cazuri când totuşi o fac, din păcate nu obţin cele mai bune răspunsuri.
Al doilea fel comandat a fost nişte tăiţei din orez cu dovlecei şi morcovi sotaţi şi creveţi decorticaţi (ebi udon). Mi s-a părut foarte interesanţi la gust şi i-am savurat cu multă plăcere.
La desert am servit o prăjitură denumită banet, foarte bună şi ea, făcută dintr-un fel de cremă de zahăr ars şi mousse au chocolat.
Am aflat că sunt doi bucătari, unul care se ocupă numai de sushi (unul dintre asociaţii micii afaceri) care a făcut asta mult timp prin Italia, de unde îşi aduce şi o parte din sosuri şi ingrediente, şi altul care e pe partea de paste & grill.
Închei cu o recomandare făcută din inimă: vă rog renunţaţi la sonorizarea pe bază de muzică electronică, cu ritm invariabil de zzbâc-zzbâc, care mai că mi-a oprit sushi-ul în gât. În rest, arigato şi sayounara (mulţumesc şi la revedere)!
6 comentarii:
La sushi se foloseste orezul lipicios.
Ai dreptate, dar lipicios trebuie sa fie astfel incat sa ramana ferm orezul, nu ca sa se lipeasca de degete si sa se destrame buleta. Asa cum am mai scris, am facut si eu personal, asa incat stiu ce inseamna orezul de sushi.
E ok atunci ....inseamna ca era fiert prea mult . Oricum este amuzanta realitatea ca un moldovean se chinuie sa faca sushi iar japonezul sa faca sarmale si tochitura.
Huh! Ce usurare! Ma bucur ca sunteti de acord in sfarsit :D
:)) Dea Dumnezeu Sanatate!!!
Desertul nu pare a avea nimic din specificul japonez...
Trimiteți un comentariu