GOLDEN FISH, INTENŢII BUNE ŞI ATÂT

UPDATE, 22 SEP. 2010: Restaurantul a fost închis!

Ei bine, eu unul nu pot să ţin post! E drept că nici nu mi-am propus vreodată. Las treaba asta pentru când voi ajunge să nu mai pot mesteca carnea nici măcar cu proteza. V-aţi întrebat vreodată de ce oare majoritatea celor care ţin post sunt de vârsta a treia? Au revelaţii evlavioase bruşte, încearcă sa se pună bine cu Cel de sus pe ultima sută de metri sau organismul îmbătrânit rezistă mai uşor ispitei? Văd duminica dimineaţa, atunci când reuşesc să mă trezesc, cohorte de babe isterizate năpustindu-se spre toate bisericile ce le ies în cale, trântindu-şi spondilozele şi artritele la pamânt în sofisticate mişcări de prosternare, a căror execuţie ar presupune cel puţin practici de yoga, dacă nu chiar acrobaţie de înaltă clasă. Când le vezi ai spune că aşa au fost toată viaţa lor, că nu au pus nici una carnea-n gură prin tinereţile lor … N-am nimic cu nici un cult religios, ba chiar nici cu practicile pe care le presupun, dar toate până la abuzul asupra modului meu de viaţă, aşa cum am ales eu, bun sau rău dar asumat. Aşa cum se întâmplă când eşti privit cu dezaprobare că nu ţii post, sau că nu poţi petrece după pofta inimii pentru ca e post şi toată lumea ţine (nu-i aşa?) post, sau că în magazine te împiedici de pate de post, prăjituri de post, chiftele de post, detergent de post, rachiu de post, orice-oricum-oricând dar de post. Mai adaug şi campania din presa-tv cu ouă-ouleţe, cozonac-cozonăcei, miel-mieluţ, iepuraşi şi ce-o mai dat Domnu’ să inventeze multinaţionalele ca să reuşească doar să-ţi mai vândă de-un leu în plus, chit că eşti creştin, budist, mormon sau poate chiar extraterestru.Aşa că maxima concesie pe care am reuşit s-o fac în această perioadă a fost vizita la un restaurant cu specific pescăresc. Cum, nu ştiaţi că avem aşa ceva în municipiu? Staţi tranquilo că n-aţi pierdut mare lucru. Deşi mi-am pus mari speranţe în acest loc care se declară restaurant cu specific tradiţional pescăresc-vânătoresc, realitatea nu a fost exact aşa cum mi-aş fi dorit.

GOLDEN FISH, căci aşa se numeşte, aluzie la povestea cu peştişorul şi cele trei dorinţe, speram să fie locul unde măcar dorinţa de a mânca peşte facut altfel decât ca acasă, adică prajit în ulei, cu mujdei şi mămăligă, să mi se îndeplinească. Poate că din start mi-am dorit foarte mult însă vizita nu a fost un dezastru totuşi.
Aşezat vis-à-vis de fosta Confecţia, pe lângă insulă, localul are dezavantajul traficului greu din zonă care e infernal de zgomotos şi care stârneşte foarte mult praf. Spaţiul nu este chiar mare dar nici intim nu aş putea zice că e. E clar că nimeni nu şi-a bătut capul foarte mult nici cu decorul, nici măcar acvariul de la intrare nu e foarte deosebit. Dar aş fi fost dispus să trec cu uşurinţă peste aceste aspecte dacă măcar produsele ar fi fost pe măsura specificului afişat.
Meniul, scris direct cu pixul, nici măcar foarte caligrafic sau uşor lizibil, în mare parte este aproape perfect inutil. Mai bine vorbiţi direct cu ospătarii despre ce au disponibil, vă garantez că nu pierdeţi cu asta mai mult de două minute.
Cu peştele treaba stă cam aşa: dacă aveţi noroc şi este, puteţi să vă alegeţi unul chiar din acvariul de la intrare. Vi-l scoate cu plasa, îl cântăreşte şi îl dă la bucătărie pentru preparare. De regulă veţi găsi doar crapi de la Metro, de peste 2 kg, ceea ce poate fi destul de costisitor (în jur de 100 de lei) dacă mergeţi singuri. Oricum, peştele va fi pregătit doar în două feluri, mari şi late: prăjit sau saramură. Mai sunt disponibili şi ate feluri de peşte, dar congelat şi la gramaje mai mici.
Vânatul se reduce doar la nişte semipreparate, adică cârnaţi sau salam cu urme de carne de vânat (adică cu adaos de carne de porc sau vită cât se poate de domestice), aşadar nici nu mai merită amintit aici.
Fiind singurul din restaurant la ora aceea am avut şansa să-mi aleg dintre singurul peşte care înota plictisit prin apa tulbure a acvariului (sau poate că doar geamul nu era spălat prea de curând). Am ales să mi-l facă prăjit şi nu saramură pentru ca vroiam să comand şi un antreu, iar saramura nu ar mai fi permis şi altceva. Între timp am început să dau telefon pe la prieteni, să găsesc pe vreunul dispus să mă ajute să termin de mâncat tor peştele, lucru ce nu a fost chiar aşa de greu, vă daţi seama …

Felul de mâncare ales pentru aperitiv a fost ceva ce era numit în meniu “măduvioare de vită şi graşiţă”. Dacă ştiam ce înseamnă măduviaorele, şi anume măduva din oasele mari ale vitei, n-am avut însă nici o idee despre ce poate să însemne graşiţa. Nici ospătarul nu a ştiut, drept pentru care a făcut un drum la bucătărie. Nu a ştiut nici cum se prepară, aşa că a vizitat bucătăria încă o dată. Am fost interesat şi de cantitatea pe care o presupunea o porţie, dar ne-am dat seama că mult mai bine ar fi să mergem de data asta împreună la bucătărie. Aşa am aflat că ar fi ceva legat – pardon – de sexul vacii. Deci nu momiţe de bou sau porc, sau fudulii de cocoş, ci fix ceva ce are vaca, dar nu poate bucătăreasa să explice academic. Din păcate, abia acum, după ce am dat un google am aflat că graşiţa este un fel de plantă, iarbă grasă, care se foloseşte la salate, mi-am dat seama că nici acum nu ştiu ce am mâncat acolo …
Orice ar fi fost, până la urma s-a dovedit a fi chiar foarte gustoase, făcute pe grătar şi servite cu un pic de mujdei sau cu salată de roşii şi castraveţi. Măduvioarele sunt la gust aproape ca şi creierul de porc făcut pane, doar cu o altă consistenţă, iar … graşiţa, culmea, e la gust ca fuduliile de porc. Pentru o persoană sunt suficiente 200 de grame, mai ales că la grătar mai scad puţin.

Crapul executat mai devreme din cauza mea a ajuns pe un platou frumos aşezat şi decorat cu feliuţe subţiri de lămâie. A fost tăiat în fileuri şi prăjit în mult ulei, direct în tigaie, pâna a ajuns aproape crocant. Şi după gust, dar şi după aspect mi-a amintit imediat de hamsiile sau şprotul crocant pe care le puteţi găsi la mare, vara.
Completat de mujdeiul de usturoi şi de mămăliguţa aferentă, crapul singuratic a devenit repede istorie, fiind consumat rapid de mine şi de ajutorul primit în urma telefoanelor date anterior.
Vinul ales a fost unul alb sec, o Frâncuşă de Cotnari de 2004, înmuiat şpriţ cu apă minerală. E unul din vinurile D.O.C. dar nu foarte pretenţioase, potrivite la mancăruri uşoare cum ar fi cele de pasăre, peşte sau fructe de mare.
Am să repet: amândouă felurile au fost foarte bune, chiar dacă la nici unul dintre ele preparea nu a fost complicată. Am mâncat foarte bine şi m-am săturat aşişderea. Nemulţumirea mea nu vine de aici. Nici din servirea superficială de care am avut parte. În definitiv, nu poţi avea mari pretenţii de la un restaurant cu un anumit specific. Nu te duci acolo neapărat pentru ambient sau servire. Dar nu poţi să treci cu vederea lipsa diversităţii produselor oferite şi a modurilor de preparare, măcar la cele care ţin de acel specific.
Aş mai adăuga pe final un singur lucru: aici este deocamdată singurul loc din Bacău unde seara, de-a lungul săptămânii, mai puţin luni şi sâmbăta, puteţi asculta un mic taraf clasic, cum ar spune unii unplugged, compus din ţambal, contrabas, acordeon, saxofon sau clarinet, ceea ce, după mine, ar fi un suficient de bun motiv ca să faceţi o vizită.

Atmosfera generală **
Menu **
Servire **
Calitatea preparatelor ***
TOTAL **

GOLDEN FISH - TRADIŢIONAL
str. Milcov, nr. 3-5, Bacău
rezervări la 0334.102.370