CASA GRANDE, REPER GASTRONOMIC BACAUAN

Dupa o mai lunga si nedorita absenta, explicata oarecum printr-un mesaj scurt pe undeva prin acest blog, revin cu o noua experienta traita intr-unul din restaurantele noi ale orasului nostru.
Desi unii au prezis ca voi fi nevoit sa renunt in scurt timp la aceste relatari datorita numarului restrans de restaurante din orasul nostru, care, nu-i asa, e doar un mic targ de provincie, iata ca descoperim impreuna ca, nu numai ca nu sunt putine, dar sunt cateva chiar si foarte interesante. Mai adaugam faptul ca pe la unele voi trece cu siguranta de mai multe ori, comandand mereu altceva, si iata ca voi avea mult de lucru in continuare.
Aparut cu aproximativ un an si ceva in urma, restaurantul CASA GRANDE a reusit sa se impuna rapid ca un loc unde se poate lua masa intr-o atmosfera selecta si relaxata.In zona TIC-TAC (apropo, mai stie cineva de ce aceasta zona este cunoscuta sub numele asta?) mai sunt cateva locuri unde se poate servi masa, dar parca nici unul nu ar putea fi denumit restaurant cu adevarat. E vorba de Mc Donald’s, care prin profilul sau fastfood este cel mai lesne de separat de conceptul traditional de restaurant, noul local aparut in fosta statie SELENA, si care pare a fi o combinatie de tip bar de zi/braserie, si mai vechiul si cunoscutul HANOVRA, locul de adunare a celor ce doreau sa serveasca masa repede, consistent si pe bani putini (indeosebi studenti, agenti de vanzari si sportivii de ocazie sau nu).
Amenajat intr-o cladire noua, tip beton si sticla, de care, din pacate, se face abuz prea mult in aceste timpuri, restaurantul CASA GRANDE ofera totusi la interior surpriza unei atmosfere calde si rafinate datorata materialelor de calitate folosite la decoratiuni. Desi destul de spatios (in week-enduri, de regula, se organizeaza aici nunti de 150-200 de persoane), este inteligent organizat in separeuri cu ajutorul unor pereti mobili de tip paravan, dand o senzatie placuta de intimitate.
Meniul este suficient de bine structurat si consistent. Un aspect ar trebui mentionat si anume ca numarul preparatelor ce necesita o pregatire mai elaborata si o maiestrie peste medie a bucatarului, este destul de redus, ceea ce poate fi considerat ca un minus.Am dat dovada de inspiratie la alegerea primului fel, ceva dupa care tanjeam de mult: ciorbita de fasole cu costita, servita cu ceapa rosie de Buzau. Si una si alta (ciorbita si ceapa) cred ca ar trebui inregistrate imediat ca marci originale romanesti. Desi as prefera oricand un bors de fasole cu bob indecent de mare si brun in locul ciorbei, nu pot sa zic ca nu a fost foarte buna. Carnea de pe costita era suficient de fiarta cat sa se desprinda usor de pe os si sa se topeasca in gura, raspandind un gust de afumatura care se potrivea de minune cu ciorba de fasole.
De undeva din cotlonul plin cu amintiri din copilarie mi-au aparut in fata cu aceasta ocazie farmecul serilor petrecute cu mamaia si tataia in bucataria de vara, acolo unde, dupa o zi grea si lunga de munca, ospatam cu totii alaturi de Mitica si Ion, oamenii care ne ajutau si care ramaneau la noi peste noapte. Desi pentru mine era pregatit in bucataria din casa cine stie ce bunatati, in special, asa cum le spuneam eu pe atunci, ceva din carne alba, adica musai pieptut de pui facut snitel sau pe gratar, nu puteam sta deoparte. Eram implacabil atras de pofta cu care cei mari infulecau de ziceai ca se bat turcii la gura lor, nemaistiind ce sa inghita mai intai: mamaliga rece, prazul cat toate zilele sau ceapa strivita cu pumnul si data prin sare sau borsul de fasole cu afumatura servit direct din castroane de lut si cu lingura de lemn. Ceea ce in zilele noastre numim cu conotatie deja exotica “atmosfera rustica” era pe atunci doar un mod banal dar frumos de viata.
Va vine sa credeti, sau nu, dar am gresit enorm, aproape blasfemic, alegand sa iau inainte de acest clasic al bucatariei traditionale romanesti (ciorba de fasole cu costita) un snaps de Fernet Branco, o bautura puternic alcoolizata facuta dintr-un macerat din mai multe plante (dealtfel foarte bun servit ca digestiv, la fel cum e Unicum sau Jägermeister). Va rog, poate chiar va conjur, sa nu alegeti altceva in acest caz, decat o tuica batrana sau un rachiu.Am considerat ca pentru felul doi ar trebui sa raman fidel carnii de porc, asa ca am comandat “maile con verdure”, adica vreo 2-3 fleicute de muschiulet de porc facut in sos alb si cu diverse legume, in oala de lut la cuptor. Pentru ca mi s-a parut ca ar merge in completare si o garnitura, am cerut un piure de cartofi, asta si la sfatul ospatarului. Insa, va spun drept, puteti sa sariti peste garnitura fara nici o problema, felul principal e suficient, mai ales daca alegeti sa faceti ca mine, inmuind mici bucatele de paine in sosul alb, absolut delicios. Bineinteles ca nu am reusit sa termin piureul, nici macar toata carnea, fiind totusi prea mult chiar si pentru mine. Asta nu inseamna ca nu am privit lung si cu regrete profunde in urma ospatarului care a strans si a plecat cu ce mai ramasese din gustosul si suculentul muschiulet. De porc.
Luptandu-ma cu vinul casei, incercand in zadar sa fac loc pentru desertul ce urma, am cazut fara voie intr-o meditatie profunda legata de apetitul romanilor pentru porc. Asa cum la americani e preferata vita, la arabi oaia si la asiatici pasarea, poporul roman si-a stabilit afinitatile culinare fata de porc. Ceea ce n-ar fi un lucru foarte rau, insa cum sa mai luam in serios in acest caz, dictonul tuturor specialistilor in dieta care spune ca esti ceea ce mananci? Cel mai simplu e la canibali, desi dieta lor a fost scoasa in afara legii …Capacul desfatului meu culinar a fost pus de profiterol. Adus pe un platou mare de aperitiv, in fata mea se ridica un muuunte de inghetata. Am sapat adanc ca sa gasesc si cele trei bucati de minieclere sau piscoturi, caracteristice acestui desert. Doar pe acestea am mai reusit sa le inghit, impreuna cu cateva inevitabile lingurite din total neinteresanta la gust inchetata. Doar daca vreti sa faceti o raceala zravana la gat, sau daca sunteti mai mult de trei persoane veti reusi sa terminati imensa portie de profiterol. Desi in acest restaurant inghetata e furnizata de nu stiu ce firma specializata, nu gasesc ca e prea mare diferenta dintre aceasta si celelalte inghetate ce pot fi gasite in majoritatea restaurantelor, din caserola à la Metro.
O vorba de bine as adauga la final pentru ospatarul care m-a servit si care a fost promt si profesionist, dovada a faptului ca se poate si altfel decat in cazurile semnalate de mine prin postarile anterioare. Bravos!
CASA GRANDE are toate sansele sa se impuna si sa ramana un reper pentru lumea culinara a Bacaului, alaturi de foste sau actuale nume mari de restaurante unde poti sa mergi fara emotii ca vei fi servit altfel decat foarte bine.

Atmosfera generala ****
Menu ****
Servire ****
Calitatea preparatelor ****
TOTAL ****

CASA GRANDE
Str. Ciprian Pintea nr. 9, Bacau
rezervari la 0234.520.177