MOLDAVIA, ÎNTRE HAN ŞI PENSIUNE

În sfârşit, am lămurit şi enigma din “Apus de soare”, a lui Delavrancea, care ne-a lăsat să stabilim care anume sunt urmaşii urmaşilor lu’ Fane Mare şi, mai nou, Sfânt. La Bacău, MOLDAVIA (restaurant şi pensiune), apare în registre ca fiind în proprietatea unor cetăţeni cu nume şi prenume clar, mai mult sau mai puţin cunoscuţi în urbea noastră, în veacul vecilor ...

În decursul vizitei pe care am făcut-o în acest loc, m-am tot lovit de această denumire: pe Calea Moldovei, la restaurantul MOLDAVIA, am găsit în meniu multe preparate moldoveneşti. Nu că ar fi deranjant în vreun fel, dar măcar dacă, în afară de denumiri, simţeam şi ceva caracteristic acestei zone.Din punctul de vedere al unui consumator obişnuit, n-ai ce reproşa locului. Clădire nouă, grădini aranjate profi, decoraţiuni de bun gust, atmosferă plăcută, intimă. E o investiţie făcută cu cap şi manageriată deasemenea. Mai mult, odată cu răsfoirea meniului, eşti plăcut impresionat de organizarea lui clară, de preparatele disponibile (am remarcat mâncăruri gătite, tocăniţe, sarmale, ardei umpluţi, fără însă paste şi pizza, ceea ce nu e neapărat un lucru rău) şi de lista de vinuri, unde am descoperit pentru prima oară într-un restaurant vinurile de Veritas Panciu, prea puţin cunoscute şi apreciate, aş mai adăuga eu. Cunosc destul de bine acea zonă şi vinurile care se fac acolo, şi m-am mirat întotdeauna de ce nu le pot regăsi pe rafturile magazinelor sau prin restaurante. Mai ales vinurile spumante de Panciu, care se pot întrece oricând cu şampaniile franţuzeşti. Am avut ocazia să merg la Hrubele lui Ştefan Cel Mare şi să văd cum se produc aceste vinuri; dealtfel vă recomand cu toată căldura să faceţi şi domniile voastre o vizită acolo.
M-am reîntâlnit cu aceste vinuri astă toamnă, la festinul prilejuit de ridicarea Eparhiei Romanului la rang de Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului, când am aflat cu această ocazie, că vinurile de Veritas Panciu sunt foarte apropiate şi apreciate la Patriarhie. Şi, uite aşa, din aproape în aproape, aflai că directorul de la Veritas Panciu şi cu patronul Moldaviei au ceva în comun: distincţia patriarhală pentru mireni, Ordinul Sanctus Stephanus Magnus. Bravos!
Astfel, e pentru prima dată, vă mărturisesc sincer, când am ales mâncăruri potrivite la vinul comandat, şi nu invers, cum ar fi normal. Mai ales că acel vin era tocmai un Riesling sec de Veritas Panciu, 2005, elegant şi armonios, vin ce intră la cupajarea renumitelor spumante de Panciu.Pentru primul fel am cerut nişte crochete simple de şalău, bine făcute, gustoase şi prompt servite. Le-am considerat drept un antreu uşor şi m-am felicitat în gând pentru alegerea făcută. Mi-au dat prilejul să degust mai uşor vinul ...
Nefiind un preparat pretenţios, n-am să insist asupra lui, limitându-mă doar la câteva vorbe despre acest peşte. Răpitor de apă dulce, curgătoare sau nu, pentru pescarii mai cu vechime, e un trofeu mai valoros decât ştiuca, pe care o întrece la capitolul şiretenie. Mulţi ar zice că e şi mai bun la gust şi că are oase mai puţine. Nu contrazic pe nimeni.
La felul principal am optat pentru nişte pârjoale moldoveneşti cu piure de cartofi şi murături asortate. Şi acum întrebare pentru connaiseuri: care e diferenţa dintre pârjoale şi chiftele? Unele se pârjolesc iar altele se chiftelesc. Asta-i una. Alta? Primele sunt mari, turtite şi ovale, celelalte mici şi rotunde. Se mai poate spune şi aşa: în Moldova, chiftelele se fac mai mari şi se numesc pârjoale. Adică pe invers decât la sarmale, unde în Moldova sunt mici şi în rest, mai ales în Ardeal sunt mari cât pumnul. Mai găsim una? La pârjoale amestecul de carne se căleşte înainte cu puţină ceapă, nu şi la chiftele. Oricum, şi la unele şi la altele, e de presupus ca ele să fie ferme, nu sfărâmicioase şi omogen prăjite, în nici un caz crude la mijloc. Adică exact invers de cum au fost la mine în farfurie. Măcar gustul era foarte bun. Dacă mai era şi un sos prin preajmă era perfect, dar să zicem că nu am ştiut eu să cer, aşa că trecem peste.
Aş inventa o decoraţie pentru cine a pus murăturile, mai ales pepenele a fost incredibil. Cred că are măcar un doctorat în domeniu, eu cel puţin aş recomanda un Honoris Causa în pusul murăturilor.La desert am ales dintr-o multitudine de feluri de clătite şi alte chestii, o prăjitură de ciocolată. Am vrut să gust şi un coniac Mioriţa, dar nu era disponibil. Păcat!
Dar să revin la prăjitura de ciocolată, care m-a dezamăgit: o ditamai felioaică de prăjitură cu blatul neînsiropat şi cu o cremă ieftină, înconjurată de moţuri de frişcă la spray (vechiul meu inamic), stropite cu un topping şi mai ieftin de ciocolată. Am renunţat la ea după 2-3 linguriţe.
De ce nu oare n-am putut găsi în meniu de exemplu poale-n-brâu şi plăcinte cu dovleac dacă tot vorbim atât de Moldova, sau măcar o felie, două de cozonac? Peste tot clătite, îngheţată şi salată de fructe. Unde e fantezia? Unde e surpriza?
Bănuiesc doar de ce se întâmpla aşa, şi nu vorbesc acum doar de acest restaurant. Majoritatea nu îşi permit să ţină mai mult de un bucătar, doi, pe tură. Nici vorbă de un cofetar, patissier sau, auzi!, un om specializat doar pe sosuri. Din această cauză sunt preferate în meniu doar reţete care se fac foarte repede.
Culmea tupeului, clientul de restaurant vrea altceva decât ce poate crăpa şi acasă, vrea mâncăruri elaborate, arătoase, gustoase şi nu neapărat saţioase. Capisci?
De curând, în drum spre Vatra Dornei, am oprit la Hanul Ancuţei. Am răsfoit meniul, am savurat atmosfera patriarhală şi am încercat să-mi imaginez drumeţii prăfuiţi aciuiaţi la o stacană cu vin şi nişte alivenci, răcituri sau o ciorbă de potroace, şi pe hangiţă punând aşternuturi proaspete prin odăi.
Ce anume am pierdut în timp, ce anume lipseşte, cum Doamne am dat hanurile pe pensiuni?
Între han ca nume şi pensiune ca afacere, Moldavia este un loc frumos, cu servire impecabilă şi, sper, viitor promiţător.

Atmosfera generală ****
Menu ***
Servire ****
Calitatea preparatelor ***
TOTAL ****

MOLDAVIA
Bacău, str. Calea Moldovei, nr.157
rezervări la 0234.579.629