UPDATE, 22 dec. 2008: Restaurantul a fost închis; ei zic că e o situaţie temporară ...
Recunosc ca de data asta mi-am indreptat pasii plin de speranta catre aceasta locatie, aflata intr-o zona atat de bine cunoscuta copilariei mele (intr-un timp, prin anii ’80, veneam aici, unde functiona o frizerie care mai este si acum, sa ma tund scolareste, “cu castronul”). Aveam sa scriu despre restaurantul de la mine din cartier, singurul dealtfel, care chiar parea sa arate bine la o prima vedere. Am trecut de atatea ori pe langa el, in drum spre centrul orasului, incat cred ca stiu aproape fiecare pietricica de pe drum. Aflat chiar la intersectia strazilor Banca Nationala cu Neagoe Voda, restaurantul este greu de scapat din vedere, mai ales datorita terasei langa care jmekerii de 2 centi isi lasa masina in drum, de se formeaza o coada de masini pana sus langa BNR, si opus, pana in Mioritei, tot asteptand sa treaca una cate una. Probabil de aici si numele …
Restaurantul este amenajat de vreun an, mult mai cunoscut fiind bacauanilor Pub-ul si terasa Traffic. Este un restaurant cochet, de capacitate destul de mica (max. 45 de persoane), unde spatiul este valorificat la maxim printr-o ingenuoasa etajare, profitandu-se de inaltimea relativ mare. Cand am ajuns eu, pe la ora 17 si ceva, in cursul saptamanii, nu mai era nimeni acolo, in afara de bucatareasa care se uita la televizorul din sala si care a disparut repejor, usor mirata si derutata ca, iata domnule, aici chiar intra si clienti.
Din start m-a mirat meniul principal: scris cu caractere mici pe un simplu carton mai maricel, cat un A4, dar mai lung. Fara prea multe explicatii sau informatii. Cu siguranta, persoanele care au probleme cu vederea nu vor aprecia foarte mult acest meniu. Chiar si pentru mine (nu port ochelari decat de soare, atunci cand e cazul) citirea a fost destul de dificila. Am reusit sa deslusesc ca majoritatea preparatelor apartin bucatariei italiene.
Cheful de viata mi-a mai revenit dupa ce am descoperit ca aveau in lista de bauturi disponibila pentru servit ca shot o bautaura destul de rara nu numai la noi in oras, dar si prin tara. E vorba de Zana Verde, bautura artistilor sau catalizatorul inspiratiei creatoare, asa cum a mai fost denumit absintul, bautura interzisa timp de 100 de ani. Dupa cum se poate vedea si in poza de mai sus, in medalion, absintul (orig. absinthe) este o licoare de culoare verzuie, cu o tarie alcoolica foarte mare, intre 65 si 85 de grade, puternic aromata datorita plantelor folosite in prepararea ei. Una dintre plante este cea vinovata de notorietatea bauturii: pelinul. Acesta contine o substanta denumita tijon care este halucinogena, asemanatore compusilor chimici specifici din canabis. Era consumat frecvent prin sec. 18, inclusiv de multi scriitori, pictori si alti artisti ca Van Gogh, Rimbaud, Gauguin,Verlaine, Picasso, Oscar Wilde si multi altii. Mai multe puteti citi aici.
Asigurandu-ma ca am la indemana un pahar cu apa, am dat pe gat, dintr-o inghititura teribila licoare, asteptand sa intampin efectele ei celebre pentru care este atat de cunoscuta. Dar in afara de o usturime teribila pe gat si senzatia de sufocare aferenta, generate de cele aproape 70 de grade alcoolice, altceva nimic deosebit: nici zane, nici zmei, nici macar spiridusi. Ma asteptam ca macar lumea sa mi se para mai frumoasa, dar nu, ospatarul era la fel de neinteresant, iar eu paream sa am tot 100 de kile. No fly, no high … so, no buy!
M-am resemnat repejor in asteptarea aperitivului comandat, si anume o Salata Cobb, care in descrierea din meniu parea sa fie destul de interesanta: salata, bacon crocant, piept de pui, gorgonzola, avocado, rosii, ou si foccacia. Nu e chiar reteta originala, dar, in fine. Surpriza neplacuta a fost atunci cand am vazut ce mi s-a adus: baconul nu era crocant, nici macar nu era bacon, avocado nu era deloc, iar in loc de foccacia mi-au dat 2 chifle. Drept pentru care l-am chemat pe ospatar si l-am instiintat ca refuz sa platesc asa ceva si ca vreau sa dau o noua comanda pentru aperitiv.
Problema aceasta, cand una scrie in meniu si alta iti este pus in farfurie, este, din pacate, destul de frecventa prin restaurantele mai de mana adoua. Nu va sfiiti sa refuzati preparatul respectiv daca vi se pare ca sunteti luati drept naivi. Nimeni nu-i obliga sa treaca in meniu tot felul de ingrediente pe care, in mod curent, nu le au in bucatarie. Pot intelege situatia in care unele dintre ele lipsesc, dar acest lucru trebuie sa va fie comunicat de catre ospatar inca de la inceput, iar dumneavoastra veti hotari daca veti comanda altceva, sau nu.
Incercarea a doua s-a numit crema de conopida cu gorgonzola, insa dupa alte 5 minute de asteptare, ospatarul a venit si mi-a spus ca nu este disponibila. Probabil ca n-au mai vrut sa incerce o alta improvizatie … De unde rezulta alta chestiune semnalata de mine si in trecut: insuficienta comunicare dintre bucatarie si personalul din sala.
In sfarsit, ultima incercare a fost un Carpaccio cu muschi de vita file marinat si cu parmezan, care s-a dovedit a fi exact asa cum arata in poza, adica oribil. Prezentare zero, de parca au fost aruncate in farfurie asa, in sictir (pe de o parte ii inteleg: nu au asa clienti in fiecare zi. Sau poate pur si simplu nu au clienti !?!).
Si acum un pic de istorie culinara, pentru ca acest aperitiv este deja un clasic in gastronomie: a fost inventat intr-un mic restaurant venetian prin anii 1950, cand a fost servit pentru prima data unei contese, a carui doctor ii recomandase sa consume doar carne cruda sau foarte putin prelucrata. A fost numit carpaccio pentru ca aspectul sau ii amintea bucatarului de culorile folosite in picturile lui Vittore Carpaccio, un pictor renascentist venetian. Prepararea sa presupune racirea timp de aproximativ 2 ore a muschiului file, atat cat este necesar pentru a capata o oarecare consistenta si a putea fi taiat in feliute subtiri peste care se toarna ulei de masline aromatizat si aschii de parmezan.
Ei bine, la mine in farfurie muschiul chiar era rece. A se citi congelat de-a dreptul, cu cristale de gheata in el. Ceea ce m-a impiedicat sa simt aroma carnii crude si a ingredientelor care o acompaniau.
Pentru felul principal as fi preferat o costita sau un muschi de berbecut, dar (de ce nu ma mai mir?) nu erau disponibile.
Am ales atunci o friptura de muschi de vitel saltimbocca alla romana cu garnitura de cartofi copti. Care cartofi chiar asa au fost adusi, adica exact asa cum au fost scosi din cuptor, necuratati (a se vedea in medalion). Ma intreb cum s-ar fi descurcat la curatat o doamna din aceea cu unghiile de doi centimetri? Pentru ca, oricat de dibaci ai fi in manuitul tacamurilor, sa cureti un cartof copt doar cu cutitul si furculita este imposibil. Mai putin protocolar fiind, am pus mana si mi-am curatat cartofii cat ai zice peste. Dupa care i-am taiat in bucati cu cutitul si am turnat peste ei ulei de masline din abundenta. Vreau sa va zic ca au iesit super si ca, in gandul meu, m-am felicitat pentru alegerea lor. Au mers de minune cu friptura si ea foarte gustoasa si bine facuta. Sosul folosit era delicios, un pic cam sarat dupa gustul meu, dar foarte bun de tavalit cartofii prin el. Banuiesc ca era vorba de un sos de branzeturi topite in vin alb.
Asadar, toata stima pentru aceasta friptura a carei denumire, saltimbocca, inseamna literal sare in gura, o alta reteta clasica a bucatariei italiene.
Vinul ales a fost un demisec Pinot Noir de Roumanie, servit varsat la pahar, si care a completat la fix aroma fripturii de vitel.
Insa marea desfatare a venit la final, la desert: o felie de Tort Daniela. Nu pot sa va spun de ce se numeste asa, ci doar ca a fost foarte delicios. Un blat bine insiropat plus o crema aromata si foarte buna la gust au facut prajitura fabuloasa. Mai putin frisca de spray de langa, cu care raman certat in continuare … Ca si in alte dati, as zice ca merita sa faceti o vizita aici, macar pentru acest desert.
Concluzia ar fi ca acest local nu-si depaseste deocamdata conditia sa de mic restaurant de cartier, unde se face alimentatie publica intr-un spatiu amenajat in ideea “mi-am tras si eu restaurant!”.
Atmosfera generala ***
Menu ***
Servire ***
Calitatea preparatelor ***
TOTAL ***
TRAFFIC
Str. Banca Nationala, nr. 27,
rezervari la 0740.138.888
13 comentarii:
Desi nu sint adeptul cartofului servit intreg necuratat,acest lucru l-am intilnit si la restaurante cochete,scumpe de unde trag concluzia ca asa trebuie servit.
Sau cel mult l-am gasit despicat,in crestatura avind unt sau smintina.
Am fost la o nunta selecta in Iasi, la Restaurantul Little Texas (l-am vazut pe locul I intr-un top, si chiar merita). Cartoful copt a fost servit in coaja. Cred ca asa e de bon ton. Eu nu asa comanda insa asa ceva la restaurant...
Nu stiu de ce in Iasi crezi ca-i nemaipomenit;pentru ca e un oras mai mare? Eu sint de parere ca in Bacau sint restaurante mai bune si mai luxoase.
:))) comica treaba cu cartoful.Sincer nu cred ca as avea o enorma problema cu cu ei in coja ....dar evident cu anumite conditii.Sa fie mai multi la numar si sa am unde sa inlatur cojile imediat ce scobesc din interiorul lui .NU mi-ar place sa am pe farfurie cojile dar sincer as incuraja servirea cartofului in coaja deoarece se pot face cateva decoruri superbe din el plus ca este placerea de a vedea ca este cu adevarat in coja si aduce acel sentiment rustic si de simplitate a gustului si calitatii supreme.
AVERTIZARE! Citirea acestui blogg da dependenta. George, acum daca vreau sa incerc un restaurant nou, mai intai il caut aici. Uite de exemplu, acum as vrea sa merg la Casa Alba, pe Razboieni, dar astept intai opinia ta. Pe cand urmatorul articol? Si apropos:ce se mai aude cu televiziunea?
Gand la gand cu bucurie! Casa Alba era deja planificat pentru aceasta saptamana si va aparea pe blog luni seara sau marti dimineata. Referitor la emisiunea tv, nu ma simt inca pregatiti sa fiu atat de vizibil, inca. Multumesc pentru cele spuse.
Sa le fie rusine celor de la trafic ......(nici nu merita sa scriu numele cu majuscula) ..au acele farfurii atat de frumoase si isi bat joc de ele .Superbe farfuriile .....nu prea ai cum sa nu faci un preparat cu ceva spectaculos in vizual....dar ei reusesc. Un bors.....rusine ..mai bine sa faca o patiserie acolo ...sa serveasca o briosa sau un biscuit dar facut cu bun gust ....nu sa se arunce la restaurant. Nici nu vreau sa-mi amintesc cu ce se lauda patronul .......ca o sa faca cel mai tare restaurant din Bacau .
De ce ai ramas asa intrigat sau dezamagit,"intre bar si restaurant" cum spunea George Oprisan.Te asteptai sa fie altfel? :-)
Ce se mai aude cu Casa Alba,imi place sa citesc articolul inainte de a face vizita.
George, ca scrii mai rar articolele poate ai motive obiective. Dar sa raspunzi ZILNIC comentariilor postate, cred ca ar fi un semn de respect. Te provoc la raspunsuri zilnice, la TOATE comentariile, de la articole mai vechi sau mai noi. Ce zici, PRIMESTI PROVOCAREA?
Dupa cum corect ai remarcat, am intarziat un pic datorita faptului ca sunt nitel ocupat cu pregatirea pentru participarea la un targ local, la sfarsitul lunii. Asa cum am promis, am fost la Casa Alba cu intentia de a scrie un articol, insa am renuntat la aproximativ 5 minute dupa ce am ajuns acolo, am tras o privire generala si am citit meniul. Localul nu e nici pe departe un restaurant, asa ca nu ma intereseaza. In schimb, am pregatiti materialul cu Casa Grande.
MAI TRAIESTI?
:)))) meniul mi sa parut mai interesant la Casa alba decat la Bistro.....si totusi aveti articol ......sau v-ati lamurit la Bistro despre acel gend de restaurant si nu mai vreti??:)))
Trimiteți un comentariu