VOGUE, CÂNDVA DEMULT LA MODĂ

Update la 5 mar. 2009: Coincidenţă sau nu, dar după articolul de mai jos în care semnalam nevoia urgentă de renovare, restaurantul a intrat în lucrări de modernizare. Aştept cu interes să văd rezultatul. Deja pe un post local de radio rulează un spot publicitar în care se anunţă renovarea. Iată că mai sunt patroni care ştiu să asculte şi vocea clienţilor.

A fost odată ca niciodată în Bacău, pe strada Mioriţei, un restaurant în care se mânca bine şi se servea şi mai bine. Acum zece ani altfel era atmosfera acolo. Puteai întâlni multă lume “bună”, de la tot felul de inspectori financiari sau silvici, la câte un interlop mic sau afacerist cu vocaţie de terorist. Dacă vi se pare că vorbesc în dodii, să ştiţi că aveţi dreptate. Orice asemănare e pur întâmplatoare, exact aşa cum şi Ştefănescu de la finanţe e sau nu patron acolo.
Dacă aţi reuşit să vă opriţi din râs, vă propun să trecem mai departe. Restaurantul acesta trebuie salvat, măcar pentru că odată chiar era un nume. Renunţăm urgent la terasa gen crâşmă de cartier, mocheta obosită, tonele de bolovani şi pietre de pe pereţi şi copacii uscaţi şi prăfuiţi care erau “en-vogue” cred că în cretacic sau jurasic, dar în nici un caz acum. Mobilierul, out! La fel şi vesela şi tacâmurile. Câte locuri la o masă, atâtea modele de pahare, farfurii şi tacâmuri, multe primite moca din promoţii. Pe bune, fraţilor, aveţi de investit aici o grămadă de bani ca să vă mai bage cineva în seamă. Este atâta tristeţe şi pustietate acolo, încât pun pariu că majoritatea clienţilor de acolo sunt emo …

Mă rog, când am ajuns eu acolo, iar eram singurul din restaurant (parcă e un făcut!). Eu şi o prea tinerică ospătăriţă, într-un fel şi ea surprinsă de faptul că cineva chiar a intrat acolo … Nici nu ştiu dacă mai e şef de sală (nu-i mai ştiu numele) cel care dădea clasă în branşa lui şi care primea clienţii încă de la intrare cu un zâmbet larg şi binevoitor de îţi era mai mare dragul să-i laşi bacşiş la final.
Meniul, totuşi, e destul de complex şi, măcar după denumirile preparatelor, sofisticat oarecum. Ai putea chiar crede că ai nimerit într-un loc cu pretenţii. Din păcate, aşa cum o să vă arăt mai departe, servirea este de două parale, iar bucătăreala de vreo trei.
După ce mi-am comandat un 50 de absolut, am hotărât să-mi încep festinul cu o porţie de pulpe de pui de baltă cu sos meuniere.Pentru cine încă nu ştie ce-s alea, puii de baltă sunt broaşte. Picioarele lor din spate, cele care le propulsează în salturile lor caracteristice, sunt mai cărnoase şi sunt considerate mai peste tot drept o delicatesă culinară. Dacă sunt bine preparate, gustul lor este confundat foare uşor de către un neavizat cu gustul aripilor de pui, de unde şi denumirea de pui de baltă.
Deşi se zice că italienii ar fi mari broscari, totuşi primii mâncători de broaşte se pare că au fost cehii (pe o colină de lângă Praga au fost descoperite într-un cuptor foarte vechi multe oase de la picioarele broaştelor care ar fi ţopăit vesele pe acele meleaguri acum vreo 5.ooo de ani). La fel şi francezii erau denumiţi de către englezi “the ogs”, pe aceleaşi considerente. Acum să nu vedeţi în fiecare broască de pe şosea o delicatesă; doar unele dintre ele pot fi consumate.
Am pierdut cred că vreo zece minute, poate şi mai bine, doar ca să desfac carnea de pe osciorele firave, fiindcă m-am încăpăţânat să folosesc doar furculiţa şi cuţitul. În sfârşit am reuşit să adun suficient cât să încarc vreo trei patru furculiţe pline … Delicios oac-oac la farfurie. Asta dacă veţi reuşi să faceţi abstracţie de modul cum sunt recoltate acele picioruşe …
Prea tânăra şi distrata ospătăriţă îmi adusese demult şi felul doi, chit că nu terminasem încă cu felul unu, pesemne că bucătăreasa fusese întreruptă de la telenovela ei preferată şi nu mai vroia sa stea după mofturile mele. Nici vorbă să urmăreşti clientul să vezi când termină, să potriveşti ca preparatul să ajungă pe masa lui exact la temperatura potrivită. Aşa că am trecut urgent la felul doi care se răcea deja.
Distracţia a fost maximă şi la desfacerea sticlei de vin roşu, pe care o cerusem ca să se potrivească cu Tournedo-ul Rossini comandat. Cred că şi Stephen Hawkins, cunoscutul savant, care e în cărucior de 30 de ani s-ar fi descurcat mai bine.
Câteva cuvinte despre acest preparat, devenit un clasic al bucătăriei internaţionale. Povestea lui e la fel de interesantă ca şi a oamenilor de al căror nume se leagă: compozitorul Gioacchino Rossini, faimosul bucătar Marie-Antoine Carême şi baronul-bancher James Rotschild. Aţi putea spune la prima vedere că cei trei nu prea par a avea ceva în comun. Nimic mai greşit.
În anul 1824 se stabileşte la Paris şi devine directorul Teatrului din Paris celebrul compozitor Rossini, autorul operei "Bărbierul din Sevilla”. Intrat în înalta societate a Parisului secolului XIX, el se împrieteneşte cu baronul Rotschild, renumit pentru sindrofiile organizate pe domeniile sale şi pentru vinurile roşii deosebite care şi acum îi poartă numele. Prim bucătar la aceste evenimente era Marie-Antoine Carême, denumit în epocă şi "bucătarul regilor şi regele bucătarilor" pentru maiestria sa. El este cel care trasează principile de bază ale stilului haute cuisine francez. Compozitorul italian, a cărui vocaţie de gurmand era bine cunoscută, se apropie de acest bucătar şi îi devine “ucenic”. Împreună născocesc această reţetă care presupune combinarea unei felii de pâine prăjită în unt cu o felie de muşchi de vită, foaie gras, trufe negre şi sos brun. Cu timpul, felia de muşchi de vită groasă de un deget capătă ea însăşi denumirea de tournedo. Sunt două variante care explică această denumire: prima e legată de măcelarii din pieţele parisiene care nu vindeau întotdeauna marfă de primă calitate şi erau denumiţi din această cauză "tourner le dos" (a întoarce pe dos). A doua explicaţie ţine mai mult de legenda care zice ca majordomul casei baronului intrând în bucătăria unde cei doi (Rossini şi Carême) desăvârşeau reţeta a fost pus să se întoarcă cu spatele cu aceste cuvinte, pentru a păstra neştiut secretul combinării ingredientelor.
Dar de la legendă până în zilele noastre e cale lungă, aşa că la restaurantul VOGUE felia din muşchi de vită e de porc, foaie gras e ficat de pasăre, trufa negră e ciupercă deloc, iar sosul brun e sos roşu de tomate. Dar cine sunt eu să stau în calea revoluţiei culinare băcăuane?
Măcar vinul, un cabernet sauvignon de Recaş (V line) a fost la superlativ, facându-mă după cel de-al treilea pahar să mă umplu de indulgenţă.La desert, nimic spectaculos: clătite cu brânză dulce. Bune.
În spiritul protestantismului de orice fel, declar că mă pun la dispoziţia oricui ar fi interesat în salvarea acestui restaurant. VOGUE, e timpul să revii în rândul primelor restaurante din Bacău. Măcar de dragul timpurilor când erai la modă …

Atmosfera generala **
Menu ***
Servire **
Calitatea preparatelor **
TOTAL **

VOGUE, Str. Mioriţei nr. 14, Bacău
rezervări la 0234.588.241