HANOVRA, LOC COMUN

Cu puţine zile înainte de a pleca iarăşi în Deltă, loc lăsat de zei să aibă românul unde se ascunde din când în când de şefi, facturi, soacră şi alte bau-bau-uri, iată-mă din nou în postura de muşteriu cârcotaş prin restaurantele oraşului nostru. Înainte de reîntâlnirea cu Moş Crap şi Domniţa Ştiucă (mari pezevenghi, câteodată stai şi îi aştepţi degeaba) am să vă povestesc de un loc pe care orice băcăuan cu buletin e imposibil să nu-l ştie.
HANOVRA, încă din 1995, a fost şi rămâne punct de reper în zonă pentru că e cunoscut aproape de toată lumea: de liceeni ieşiţi pe şest de la ore la o bere şi o ţigară, de studenţi care au primit bani recent de acasă şi măcar pentru câteva zile au scăpat de cartofi prăjiţi şi ochiuri, de îndrăgostiţi aflaţi în căutarea unui ungher mai retras în care să experimenteze primul sărut sau de grupuri de amici care sărbătoresc victoria după un meci de fotbal de cartier.
Restaurantul are un aspect aparte, un fel de labirint dintr-un parc de distracţii în care poţi fi ba în lumea piticilor, ba în peştera piraţilor, şi asta datorită conformaţiei unice, cu holuri lungi şi întortocheate şi separeuri întunecoase, totul într-o combinaţie de lemn natur şi piatră de râu. Ai mereu senzaţia că trebuie să apleci capul, şi e aproape imposibil să ajungi la masa ta fără să te freci în trecere ba de un perete ba de un alt client, pentru că, de regulă, e destul de aglomerat. Până de curând, aveam senzaţia că locul e viu, e ca un organism care se dezvoltă, mai apărea un colţişor, se mai făcea o mică extindere, aproape tot timpul se mai construia câte ceva. Am impresia că acum au ajuns la limită şi că mai mult de atât nu se pot dezvolta pe spaţiul dat, doar dacă rad tot şi o iau de la capăt. Dar ar fi păcat …
Despre HANOVRA se spunea în timp ba că se mănâncă bine, ba că se mănâncă ieftin. Parţial adevărat e şi una şi alta. Rămâne ca fiecare să decidă după cât de pretenţios este.
Meniul este consistent şi are imagini descriptive pentru unele preparate, ceea ce nu e deloc rău, pentru că sunt mulţi care iau contact pentru prima dată cu lumea restaurantelor începând cu acesta, şi au astfel ocazia să înveţe despre denumiri, moduri de preparare etc. În plus ştii şi la ce să te aştepti când ţi se aduce mâncarea sub nas. Că meniul ar putea să arate mai bine şi să nu mai fie aşa de obosit, asta e altă poveste.
La primul fel am cerut o salată cu peşte afumat. M-a mirat prezenţa unei astfel de salate în meniu deoarece este o salată prea puţin solicitată la noi, dar cu multă căutare imediat ce treci graniţa la est şi dai de sliotkă , aşa cum spun ruşii la peştele afumat şi sărat. Mâncat simplu sau în diverse combinaţii, legenda spune că sliotka trebuie să înoate mai departe la tine în stomac, dar în vodkă. Iar cine n-a văzut un Alioşa cum bea vodkă, a trăit degeaba pe lumea asta. Deşi, cică vodka provine de fapt din Polonia. Sau poate nu ştiaţi cum se bea vodka? Nu-i mare lucru, dar câteva lucruri trebuiesc spuse. Vodka nu se soarbe ci se bea dintr-o înghiţitură. Se folosesc pahare mici de 25-50 ml. Imediat după, ruşii obişnuiesc să miroasă adânc o bucată de pâine. Naiba ştie de ce …
Apropo, vă spun un banc scurt: doi ruşi intră într-un bar, unul din ei face comanda: -Chelner, două sute de vodkă pentru fiecare! - Imediat. Peste câteva minute: - Chelner, încă două sute de vodkă! - Imediat. Peste puţin timp: - Chelner... - Ştiu, câte două sute de vodkă. - Nu, nu, numai un pahar... colegul meu e şoferul…
Revenind la salata mea, vă pot spune că a fost o dezamăgire totală. În primul rând că puţea de la o poştă din cauza peştelui afumat care, pe deasupra, avea şi un gust ca de plastic. Bănuind că e vorba de peşte afumat de la conservă am întrebat ospătarul, care mi-a confirmat acest lucru, de parcă dacă n-ar fi fost de la conservă, asta ar fi schimbat cu ceva decizia mea de a renunţa pe loc la acest fel, de care aproape că nu m-am atins.
Măcar servirea a fost bună, ospătarul făcându-şi bine treaba, uşor încurcat şi el de acest mic incident, care, totuşi, nu l-a împiedicat la final să-mi treacă pe notă şi această duhneală de salată.
Am optat apoi pentru o ciorbă de perişoare, sperând astfel să scap repede de coşmarul de mai înainte. A fost bună, dar nu vă recomand să o mâncaţi fără să o dregeţi cu smântână, venită la pachet şi cu un ardei iute la oţet. Spre deosebire de alte locuri, acestea sunt incluse în preţul ciorbei.
Momentul a fost stricat însă de Băse, pe care l-a pus dracu să vină să vorbească la televizor exact în timp ce eu savuram supa de perişoare. Astfel, oricât m-am chinuit eu să fac abstracţie de el, hăhăielile lui mi-au tulburat iremediabil digestia. Nu că cu alţii ar fi alunecat dumicaturile mai uşor … Am aflat că vrem, nu vrem, iar o să trăim bine, şi că dacă nu cumva o facem deja, asta e pentru că e criză, e moguli, e război în Imperiul Klingonian, şi în general toţi sunt de vină, mai puţin el şi corul său de boci.
Odată cu schimbarea canalului la televizor, mi-a fost adus şi ultimul fel comandat, o porţie de mâncărică de cartofi cu carne de vită. Denumirea corectă însă ar fi trebuit să fie mâncărică de muuuulţi cartofi cu puţină carne de vită, pentru că la apelul făcut de mine, nu au apărut de sub sosul subţire, nelegat, decât două, trei bucăţele de carne. Nici la gust nu a fost cine ştie ce, cred că şi acasă când am făcut pe fugă acest fel, tot l-am nimerit mai bun. Secretul stă în astfel de cazuri în puţin kaiser afumat şi condimente, altele decât sare şi piper. Măcar castraveţii muraţi au fost în regulă.
La final am cerut 50 de ml. de rom, iar chelnerul m-a informat că ceea ce am cerut eu este rum şi nu rom. Interesant, pentru că eu nu ştiam să fi fost vreo diferenţă. Chiar am căutat apoi informaţii şi am înţeles că ar fi vorba doar de pronunţie în funcţie de zonă. Şi una şi alta înseamnă aceeaşi băutură alcoolică tare obținută prin fermentarea (naturală sau artificială) și distilarea sucului sau melasei din trestie de zahăr, maturată apoi în baricuri (butoaie) de stejar.
Deşi în general nu fac referire la preţuri, remarc totuşi că a fost cea mai mică notă de plată pe care am achitat-o de când mă tot plimb prin restaurantele Bacăului. Spre comparaţie, cred că doar la Viva, care e cu autoservire, preţurile sunt mai mici cu 10-15%.

Atmosfera generală ***
Menu ***
Servire ***
Calitatea preparatelor **
TOTAL ***

HANOVRA
Bacău, str. Erou Ciprian Pintea, nr. 13
rezervări la 0234.576.904