News: 13 apr. 2010

marți, 6 octombrie 2009

TRATTORIA IL RITROVO

Odată cu venirea acestei toamne, am avut o revelaţie: pe lângă politică şi fotbal, tot românul se pricepe şi la făcut vin. Asaltul daciilor papuc cu număr de Vrancea, deşălate de nenumăraţi saci cu struguri, dau startul la noua ediţie a concursului de orgolii gospodăreşti în materie de vinificaţie. Prin beciurile blocurilor, prin garaje sau pe aiurea, se agită butoaie, se spală damigene, totul spre găzduirea cât mai comfortabilă a mustului. Nu mai contează că şi de această dată vinul va ieşi acru, oricum cel al vecinului e mai acru, sau ca va fi tulbure, măcar e natural, e de casă. Toţi se laudă că nu e ca cel din comerţ, care are numai chimicale în el, ei nu au pus nimic în vin, în afară de apă şi zahăr ... Of-of, măi-măi!
După mulţi ani de pauză, în toamna asta am avut ocazia să merg iar la cules, la dat la zdrobitor, teasc etc. Încă pe când roua dimineţii nu dispăruse de pe frunze s-a dat startul la work-shop-ul gospodăresc (varianta modernă pentru clacă) cu ordine de zi deschisă: noi tendinţe în tratarea durerilor de şale, implementarea barterului cu mălai contra ouă, şi metode de protejare contra prafului de pe uliţă. Inevitabil şi parţial inexplicabil, de fiecare dată s-a ajuns la pomenirea mamelor de primari, guvernanţi şi alte otrepe.
Seara s-a încheiat cu un sampling cu ţuică şi şuncă oferite de gazdă, iar la vecinii care terminaseră de strâns păpuşoiul cu un karaoke neaoş pe versuri de Guţă şi Salam. Florin Salam.
Una peste alta, a fost plăcut, ne-am întâlnit unii cu alţii, ne-am găsit un loc comun. Cu treabă sau nu, reîntâlnirea celor apropiaţi e una din micile bucurii ale vieţii. Îţi dă sentimentul de apartenenţă, simţi că existenţa ta nu îi este indiferentă chiar la toată lumea ...
Un astfel de loc este pentru italienii din oraşul nostru, dar nu numai pentru ei, TRATTORIA IL RITROVO, de pe strada Ştefan cel Mare, vis-a-vis de E-ON Moldova.
Am avut ocazia să merg în astfel de locaţii chiar în Italia, acolo unde acestea sunt foarte de populare, unele funcţionând pe acelaşi loc de sute de ani. E drept că nu am găsit exact aceeaşi atmosferă şi aici, în Bacău, deşi proprietarii afacerii au încercat prin compartimentarea spaţiului în separeuri să refacă oarecum intimitatea acelor locuri. În definitiv nu asta contează foarte mult, ci oamenii pe care îi ai alături la o mâncare gustoasă şi un pahar de vin bun.
O trattoria se deosebeşte în mod teoretic de un ristorante prin faptul că nu este disponibil în mod neapărat un meniu, pentru că relativ puţinele preparate sunt suficient de cunoscute de către clienţii fideli, servirea este mai puţin formală, relaţia cu clientul este aproape familiară, iar vinul se serveşte direct din carafă sau decanter, dupa caz, şi nu din butelia de sticlă. Pe lângă aceste localuri, mai există osteria şi pizzeria, prima dintre ele fiind un fel de local mai mic de cartier, de regulă o afacere de familie, membrii acesteia asigurând atât prepararea cât şi servirea, iar a doua nu cred că mai necesită explicaţii.
La TRATTORIA IL RITROVO lucrurile nu stau chiar aşa, datorită faptului că, în afară de italienii adoptaţi de oraşul nostru, sunt şi alţi clienţi, cărora trebuie să li se explice ce conţin şi cum sunt preparate felurile specifice bucătăriei italiene.
Meniul este structurat clasic:
- antipasti (înainte de paste sau antreuri, gustări înainte de felurile principale): preparate reci sau calde, de la brânză la carne uscată, afumată şi legume murate, în ulei, bruschette şi crostini (felii de pâine prăjită frecată cu usturoi şi unsă cu ulei de măsline sau unt)
- pasti (paste) peste 400 de feluri în funcţie de făină, compoziţie, mărime, formă: spaghetti, linguini, bucatini, fusilli, tagliatele, farfalle etc.
- insalata (diverse salate de legume cu brânzeturi, ouă, ton etc.)
- contorni (garnituri de cartofi, legume etc.)
Mai puteţi găsi şi diverse cărnuri preparate pe grill, fără însă nici un fel de pizza. Totul acompaniat de diverse vinuri albe şi roşii italiene, majoritatea seci, probabil aduse direct de către proprietari.Am început cu un platou de salamuri şi brânzeturi specifice împreună cu vreo câteva feluri de salam, prosciutto şi brânză plus nişte delicioase roşii uscate în ulei şi anghinare murată.
Pentru cine nu cunoaşte, anghinarea este o plantă cu frunze cărnoase, uşor albicioase şi floare roşu-violacee fiind recunoscută pentru beneficiile sale asupra sănătăţii (scade colesterolul). Bulbul florii acestei plante este comestibil, însă frunzele, cele care au cea mai mare putere curativă, se preferă a se folosi sub forma de infuzii, ceai sau tincturi.
Apoi am dat iama într-o porţie delicioasă de paste (linguini) cu ou şi dovlecei plus fructe de mare. Sincer, faţă de alte multe locuri din Bacău unde se pot servi paste, la TRATTORIA IL RITROVO sunt făcute ca la mama lor. Finul meu din Roma a lucrat câţiva ani buni la un astfel de local şi se ocupa tocmai cu prepararea pastelor. Nu ştiu cum e la acest local, dar el îmi spunea că acolo au un om special numai pentru preparat paste. Împreună am gustat câteva feluri de paste şi alte bunătăţi, şi vă pot spune că nu am găsit nici o diferenţă de gust la cele de aici, faţă de cele de acolo.
Dacă vă mai spun că nu m-am putut abţine şi de la o porţie de lasagna după toate astea, veţi crede că poate nu m-am săturat. Nu, pur şi simplu n-am putut să-mi refuz această mică şi nevinovată plăcere. Ajutat de un vin alb sec (Manzoni), nu foarte pretenţios dar servit fresco, am reuşit să fac loc şi pentru acest preparat clasic al bucătăriei italiene. Alcătuită din straturi succesive de straturi/foi din pastă cu diverse umpluturi, de la carne tocată la brânzeturi, ciuperci, spanac, roşi, şi gătită la cuptor (forno), lasagna e una dintre mâncărurile mele preferate. Se serveşte fierbinte de regulă, dar nici rece nu e de aruncat, mai ales dacă rămâne şi pentru a doua zi, asta dacă faceţi acasă, pentru că nu e deloc complicat, doar că presupune o preparare mai laborioasă.
TRATTORIA IL RITROVO este soluţia la îndemână pentru cei care vor să simtă gustul Italiei, fară deplasarea inerentă. Mai adaug că patronul italian e numai un zâmbet şi se plimbă printre mese, asigurându-se că totul e ok (o rara avis printre cârciumarii de la noi care, cu mici excepţii, sunt aroganţi dacă nu chiar mitocani de-a dreptul, vezi Mioriţa).

Atmosfera generală ***
Menu ***
Servire ***
Calitatea preparatelor ****
TOTAL ***

TRATTORIA IL RITROVO
str. Ştefan cel Mare, nr. 13, Bacău
rezervări la tel. 0334.427.819

3 comentarii:

Anonim spunea...

Suna apetisant,voi face o vizita.Nu inteleg insa cum de a deschis italianul restaurant in RO.nu i-ar fi mers mai bine in tara lui?Ma gindesc la puterea de cumparare a romanilor.Mai merg romanii in restaurante?

1Q spunea...

Sunt curios .......Oare cat a costat acel platou cu branzeturi si mezeluri?? Cantitatea este imensa......sau platoul a venit cu dedicatie. Un asemenea platou ar putea sari de 100 lei.

George OPRISAN spunea...

Nu a fost vorba de dedicatie deloc, nu mai fa insinuari gratuite. Pentru majoritatea restaurantelor sunt un necunoscut. Ceea ce nu-i rau :-)

Bacăul de altădată ...