News: 13 apr. 2010

joi, 25 iunie 2009

PRESIDENT, HOTEL ŞI RESTAURANT 3 ÎN 1

UPDATE, 20 iulie 2009: Maestrul bucatar Teodor Stoleru lucrează de acum aici. Este venit de la restaurantul TAVERNA.
__________________
În plin scandal al banilor ridzipitzi de pomană, în contextul crizei care a luat locul cuvântului corupţie, cu care umbla în gură toată lumea până mai ieri, iată că eu scriu iar despre un restaurant nou, şi numai atât, ci şi un hotel, la pachet, cireaşa de pe tortul inaugurărilor de noi stabilimente horeca băcăuane de anul acesta, de parcă sărăcia nu numai că ne-a ocolit, dar parcă ne-a uitat cu totul. Însă, atât timp cât vorbim aici despre bani privaţi, nu avem a comenta nimic. Ba, mai mult, toată stima pentru cei care investesc în orice domeniu în oraşul nostru. Mi-aş permite chiar şi o recomandare pentru cei care au bani de investit: lăsaţi naibii restaurantele, luaţi-vă fraţilor scene, de lemn, de fier, de plastic, de care-or fi, nu vedeţi ce treabă bună iese cu ele? Chiar am un prieten care, săracu`, îşi dă la închiriat scena pe mai puţin decât costă probabil trei dinţi de la fermoarul poşetei lu` tanti Nutzi, colegă cu cealaltă pitzi de partid şi de club. Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare, la fel cum politicienii sunt, nu-i aşa, plini de intenţii bune ca rahatu` de muşte.
Dar să revenim la ale noastre ...
Locaţia pe care am vizitat-o de curând, complexul hotel+restaurant PRESIDENT, este pe strada Ioniţă Sandu Sturza, undeva prin zona de după Casa Modei (Moda telecomenzilor, sateliţilor, tranzistorilor şi a mai nu ştiu ce naiba se vinde acolo de 20 de ani). Poate merită amintit în treacăt, spre simpla informare a băcăuanilor, că persoana care a dat numele acestei străzi (mare boier cu proprietăţi şi în judeţul nostru, şi al cărui urmaş revendică azi poate până şi terenul de sub fundul tău, cetitoriule) a fost Domnitor al Moldovei, între 1822 şi 1828.
Clădirea e nou-nouţă, pe opt nivele, din care două sunt sub parter. N-am să vorbesc prea mult despre partea hotelieră pentru că nu face obiectul scrierii noastre, dar remarc totuşi faptul că are toate şansele să fie cotată şi acreditată cu patru stele, ceea ce ar fi o noutate pentru Bacău. Totul e de bun gust şi de calitate, proprietarii parcă nu au făcut nici un compromis la dotări.
Pe lângă spaţiile de cazare, complexul mai dispune de o sală de conferinţe, un restaurant pentru evenimente cu 150 de locuri (aşa mi-a fost prezentat, deşi vă spun din experienţă că mai mult de 120, 130 de persoane nu cred că pot fi servite în condiţii de confort), o sală pentru micul dejun sau pentru servit masa în mod curent, şi mândria locantei, terasa cu bar de pe clădire, cu pavilioane şic ce pot adăposti 40, 50 de persoane.

Accesul spre terasă se poate face direct cu un lift, ceea ce am făcut şi eu, neputând rata ocazia de a vedea Bacăul de pe o poziţe elevată. Acolo am şi mâncat, fâţâindu-mă de colo-colo prin pauzele dintre feluri, atras de frumuseţea priveliştii şi exasperând ospătarii ce credeau că intenţionez să-mi dau rendez-vous cu asfaltul şoselei, taman de pe terasa lor.
Toate bune şi frumoase, până la meniu (de unde am eu sentimentul ăsta de deja vu? aa, de la majoritatea restaurantelor băcăuane ...). Frumos meniu, interesant, citit meniu, dat comandă, primul error: „n-avem de aia”. Citit din nou, schimbat comanda, aşteptat, vine ospătar cu error again: „nici de asta”. Hmm ... Citit, schimbat, aşteptat, vine ospătar, ghici cum? Error reloaded. Că nu-s nuş`ce ingrediente, că bucătarul de bază (dl. Toni) e liber, că e masă rezervată acuşi etc. Ceea ce e rău. Dar cu mult bun simţ, cu multe scuze pe care le-am simţit sincere şi cu o ofertă de nerefuzat: un desert din partea casei. Ceea ce e bine.
Între timp vine la mine la masă tocmai Directoarea Hotelului. Cu alte scuze şi cu o invitaţie de prezentare a clădirii, ca să nu mă plictisesc aşteptând până la primul fel. Am acceptat încântat, şi m-am plimbat cu dumneaei pe la toate etajele. Vreţi să vă spun ceva sincer? Cred că e prima dată când văd că personalul, de la mic la mare, e interesat realmente să facă voia clientului. M-am simţit tratat cu mult respect, şi pe cuvânt dacă mai pun preţ pe incidentele de mai sus, mai ales că acestea pot fi remediate foarte uşor. Aşadar, felicitări personalului!
Revenind la meniu, am gasit în el câteva chestii ce ar fi meritat încercate, poate altădată. Meniul de băuturi, mai ales lista cu vinuri, poate fi îmbunătăţită; eu am cerut vin la pahar sau la sticlă mică şi am avut noroc că mi-au adus ceva de la minibarurile din camere.

La felul întâi am servit o delicioasă supă cremă de broccoli. Dar cred că sunt zgârcit dacă-i spun delicioasă. Oameni buni, a fost ex-tra-or-di-na-ră! Că văd că tot e la modă să silabăseşti.
De o culoare verde crud, groasă şi călduţă, numa` bună de făcut pansament cu ea pe gîtlej în jos, supica avea şi niţel gust de usturoi şi unt sau chiar dreasă oleacă cu smântână. Ca să fiu un pic cârcotaş, aş zice că ar mai fi mers nişte crutoane ...
Să nu credeţi că e cine ştie ce preparat complicat de făcut, blenderul să trăiască, dar, cîteodată lucrurile simple sunt de mare efect, până şi în gastronomie.

Am servit apoi nişte pulpe ţărăneşti cu bacon şi sos brun (!?), cu garnitura potrivită de cartofi ţărăneşti la cuptor cu mozzarela, recomandată de ospătar. Bune tare şi astea, deşi, aş fi preferat unul din felurile cerute mai înainte, dar pe care nu le aveau. Era ceva cu piept de curcan, dar pun pariu că nici cele cu piept de raţă sau din carne de miel nu le aveau, deşi, recunosc că nu am întrebat şi de ele. Poate veţi spune iar, ce mare şmecherie cu pulpele de pui, însă vreau să-l văd vorbind doar pe cel care ştie să le facă la tavă, cu tot cu os dar bine pătrunse, cu pieliţa crocantă dar acoperită de sos, aşa cum mi-au fost aduse mie.
Cum stomac de rezervă nu aveau, şi al meu, săracul, deja dădea semne că se sufocă, porţia fiind consistentă, am ales să mai las loc şi pentru desert.

Desertul a fost apoteotic ca senzaţii şi apocaliptic pentru digestie: doi papanaşi cu smântână şi dulceaţă, mari cât pensia lu` Geică şi tupeul lu` Boc, neică!
Bineînţeles că n-am putut să-i termin, deşi aş fi vrut. Şi da, culmea, mă refer la papanaşi ...
Mai puneţi pe lângă toate astea şi apusul de soare a la grande, de care am avut parte pe acea terasă, şi vă veţi da seama cât de bine m-am simţit eu acolo.
Am plecat de acolo în acompaniamentul ultimei şarje de scuze şi mulţumiri pentru înţelegere ale grupului chelnerilor profesionişti de la PRESIDENT, de mă simţeam eu cu musca pe căciulă că i-am lăsat cu sechele.

Atmosfera generală *****
Menu ****
Servire ****
Calitatea preparatelor ****
TOTAL ****

PRESIDENT
str. Ioniţă Sandu Sturza, nr. 11, Bacău
rezervări la tel. 0234.588.000

19 comentarii:

1Q spunea...

Offff.......iar papanasi ....cu smantana aia fleshcaita si sfarcul ala cu motz in mijloc. Si iar o sa fiu luat la rost ca sunt buruienos........dar cum sa nu fiu cand in Bacau cred ca sunt peste 50 de restaurante si aceleasi deserturi obosite ....clatite..papanasi ...crema de zahar ars....mixul de fructe din conserva cu senzationala frisca la tub......inghetzata cu topingu de caramel.....etc.......offff.

As dori sa fac o precizare la acea supa crema de brocoli.......cred ca au pus cam putini si erau fierti cam mult deoarece lipseste acel verde intens tipic unui brocoli corect gatit.

George OPRIŞAN spunea...

1Q-le, aceeasi problema cu deserturile fara imaginatie am ridicat-o si eu in articolele precedente, dar in acest caz, papanasii erau moka, si chiar erau buni,asadar acuma nu se pune :)
Cat despre supa, cred ca "verdele" a fost stins cu smantana.
Intrebare: sa presupunem ca esti bucatar la un restaurant din Bacau. Unde mi-ai recomanda sa merg si ce sa cer? :D

1Q spunea...

Sincer .....:)) Nu v-as recomanda nimic. Cunoscand mancarurile aveti deja acea aura miraculoada de a comanda si primi tot ce poate produce un restaurant in acea zi .......cam asa se intampla cand merge un bucatar la un alt restaurant . Acel simt fantastic de a mirosi instant problema si din senin sa apareti langa ea. Iar la partea cu MOKA ....este cam delicata ..... daca vi se ofera masa gratuita ?? ce spuneti ??Ca a fost suuper?? In cazul acesta va invit la un compot cu biscuiti ....si ajung clar pe locul 1. Oricum nu doresc sa laud restaurantele pe care eu personal le respect dar am sa le fac public pe cele care gresesc enorm fata de client. Amarante era unul dintre ele si am sustinut mereu ca este o frauda si o batjocora directa sau indirecta la adresa cumparatorului. Iar ca sa va dau cateva exeple concrete :
1 portiile sunt ofensator de mari
2 lipsa totala de imaginatie ca decor
3 masina de gatit este cu o cuva imensa cu apa care fierbe mereu .....de dimineatza pana seara aceasi apa ....acolo se fierb pastele , cartofii , legumele ..etc

1Q spunea...

Ma urasc cand omit sa mai scriu cuvintele cheie .

"Aveti deja acea aura miraculoasa de a comanda si primi tot ce poate produce un restaurant mai prost in acea zi."

George OPRIŞAN spunea...

Hmmm ... La partea cu moka speram sa intelegi de gluma. De aia am pus la finalul propozitiei semnul :)
Ma jignesti daca tu crezi ca asta e un criteriu de evaluare. Pt. informarea ta si a altora care nu au simtul umorului: am pastrat orice bon de la fiecare restaurant pe unde am fost si despre care am scris, tocmai pt. a demonstra unora ca tine, daca apar, ca mi-am platit peste tot si ultima scobitoare, desi am sperat sa nu fie cazul si nu a fost pana acum. Dealtfel, pe unde merg in vizita pentru prima data, nici nu au cum sa ma cunoasca, abia pe urma mai ies scantei, din pacate. E un restaurant al carui patron cica mi-a dat interdictie pe la el. Abia astept sa verific treaba asta, dar pana atunci nu am sa-i dau numele.
Cat despre recomandarea de mers la un restaurant, recunosc ca as vrea sa vin sa vad cum gatesti tu, de exemplu. Vad ca ai un simt critic foarte dezvoltat, dar bine argumentat. Asadar proba teoretica ai trecut-o, sa te vedem la practica cum stai, Ratatouille!

Anonim spunea...

Am trecut si eu pe la President! Draguta terasa, o parte din personal mai educat ca in alte locuri din Bacau, dar ATAT. M-am uitat in meniu si am realizat incompetenta bucatarului. Fara nicio idee, dar am sperat ca totusi preparatele sa fie OK. Era bucatarul sef de serviciu...dar nu s-a vazut! Aceeasi pacaleala de mancarea. Sincer pana acum cel mai bun restaurant din Bacau cred ca este la Rodica. Oamenii acolo au inteles ca nu se pricep la sofisticarii si fac ciorbe, tochitura si mici. Macar sunt bune, pt ca marii nostri artisti care au lucrat 2-3luni prin Italia sau Spania vin cu preparate de acolo, dar le fac vai de mama lor.

1Q spunea...

:)) Simt al umorului am destul .....si luand lucrurile in serios....v-as invita la o garnitura de ratatouille....problema este ca degeaba am anumite cunostinte in acest domeniu daca nu am decizia finala de cum va iesi acel preparat din bucatarie......asadar nu pot face orice doresc eu .Iliescu inca este la putere. Oricum sunt sugrumat de tot ce tine de Romania asa ca am sa dispar din ea cat de curand si am sa deschid ochii mult mai larg. NU doresc sa fac reclama niciunui restaurant si nici nu-mi doresc sa mancati de pe urma mea ...decat fara stirea mea. Oricum va pot confirma ca la un anume restaurant la preparatul dumneavoastra am avut decizia de a lasa sa plece mancarea spre sala iar din motive confidentiale am inchis ochii. Afirm acest lucru nu pentru ca eram bucatar sef pentru ca atunci lipsea ,ci doar eram unul dintre cei putin mai responsabili. Important este ca de atunci orice client este tratat ca si cum ar fi cel mai important si cel mai exigent ....nu am nimic de pierdut ci doar asa voi progresa mereu. Daca voi avea posibilitatea va voi invita sa va gatesc personal ....dar atunci cand consider eu ca sunt destul de experiementat...consider ca momentan traiesc intr-o lume legata la ochi si privata de ce inseamna cu adevarat a manca. Ca sa fiu mai explicit :

"Toata lumea mananca ,dar prea putini cunosc placerea hranei" Confucius

Anonim spunea...

Cu siguranta 1Q vrea sa ne indrepte pe noi cititorii spre locul unde gateste el.Nu o mai lua pe ocolite si spune direct unde trebuie sa mergem :-)

George OPRIŞAN spunea...

Eu as vrea si mai mult decat sa mananc de la el, as vrea sa-i iau un interviu, sa aflam mai multe despre el, pentru ca, trebuie sa recunostem, se vede ca e in tema :)
Ce zici 1Q-le?

1Q spunea...

:)) Dupa cum am scris si mai sus ......de la atata prostie si imbecilitate doresc sa plec din tara asta, DECI NU DORESC SA VA INDRUM A MANCA LA RESTAURANTUL UNDE GATESC EU. Va multumesc pentru apreciere Domnule Oprisan .....iar raspunsul pentru dumneavoastra nu este prea diferit doar ca am sa fiu mai explicit .

Accept cu placere un interviu de la dumnvoastra doar ca nu doresc un interviu cu intrebarile adresate domnului Ciobanu. Nu doresc acum deoarece nu am fost niciodata in functia de a creea un meniu .....de a alege personalul...sa-mi impun eu standardele mele de calitate. Nu pot sa ma laud cu preparate care nu sunt ale mele .......eu momentan sunt in stadiul in care culeg informatii iar cu cat ma voi perfectiona o sa ajung si eu in aceea functie. Degeaba prajesc eu o carne mediu daca bucatarul sef spune sa o mai pun odata pe gratar .......degeaba doresc eu sa servesc un preparat corect daca colegul meu uita o garnitura sau se misca prea incet. Toti bucatarii pe care ii respect eu si de la care am considerat ca DA MERITA INVATAT ACEST LUCRU ANUME......sunt plecati din tara (sau alungati de situatie); si-au schimbat meseriile sau prepara meniu de pub pentru ca asta mananca romanul din incultura gastronomica. Bucatarii pe care ii respect eu nu doresc sa le fac public numele deoarece este posibil ca sentimentul sa nu fie si reciproc. Ma consider si sunt un bucatar la inceput care are multe de invatat......si problema este ca nu am efectiv de unde sa invat in Bacau sau Romania ....cu greu gasesc lucruri demne de respectat si preparate executate corect. Daca doriti va pot da un interviu cu gafe facute de mine ......v-as povesti cu drag cate zeci de kilograme de materie prima am stricat .....gafe peste gafe si statistici care m-au socat.Intr-un interviu nu as avea ce sa va spun decat lucruri din conceptiile mele ca bucatar .....cat despre cv-ul meu ....prin ce restaurante am trecut ....va pot spune ca am schimbat 5 restaurante in 3 luni. Tot ce conteaza sunt cateva locatii care chiar m-au format iar din nefericire pentru mine ,nu am stiut sa ascult indeajuns sau nu intelegeam esenta. Cineva care ma cunoaste....m-a intrebat daca am curajul sa accept acest interviu. Il accept doar cu anumite conditii :
- de a ramane in anonimat
- de a nu face public restaurantele unde am lucrat
- de a discuta despre conceptul de bucatar modern si despre mancatul sanatos
In alta formulare de ideei...nu doresc publicitate ci doar o dezbatere gastronomica...veniti dumneavoastra cu tema ..si o dezbatem. Un interviu despre trecutul si publicitatea mea personala nu-si are rostul.

Anonim spunea...

BRAVOS 1Q!

George OPRIŞAN spunea...

Mmda ... Conditii, hmmm ...
Cred ca te-am suprapreciat.

1Q spunea...

:))) Dumneavoastra mereu ati incurajat libera alegere ...acelea sunt conditiile mele. Iar daca nu ma insel ....undeva exista un mic amanunt care nu apare pe blog deoarece conditiile mele erau foarte simple :

Eu nu vreau absolut nici un beneficiu .......dar sunt dispus sa ofer anumite informatii de care singurul beneficiar este doar citititorul.

Informatia inseamna putere

Sau poate ca nu aceasta este meniriea acestui blog.....sau poate ca doar nu intelegeti cu adevarat conceptul de "a darui"....."a darui fara a dori ceva la schimb"

Anonim spunea...

Domnule Oprisan,delicioasa supa crema de broccoli arata ca un mujdei de usturoi de o saptamana!Pofta buna!

1Q spunea...

:)) Asta e dura!! Realy mean!!

Anonim spunea...

il cunoaste cineva pe bucataru carmil?????? cik el a inaugurat hotelu president?/

Anonim spunea...

domnu oprisan va rog sa mi spuneti dak l cunoasteti pe MARELE BUCATAR CARMIL?? spuneti mi parerea dvs ce hram poarta???

Anonim spunea...

Am fost la nunta in acea sala de la subsol. Sufocant.. Meniu, nu slab ci foarte slab .. Nu stiu de ce e atat de laudat acest restaurant, dar la un meniu de 2 mil (lei vechi) ne-au oferit : un aperitiv (simplu si micut); un salau cu 2 cartofiori cu rozmarin si o friptura de curcan cu sos de portocale ( ERA NEMINCABIL)

Anonim spunea...

Nu ati spus nimic legat de preturi?sunt acceptabile sau exorbitant de mari?

Bacăul de altădată ...