BUCĂTARUL GRANDE DE LA CASA GRANDE

Recunosc că nu întâmplător am decis ca el să fie primul bucătar pe care să vi-l prezint. Într-un fel, el a făcut primul pas atunci când ne zâmbea din pozele publicitare de pe unele taxiuri sau acum, când este făcut afiş mare pe geamurile restaurantului CASA GRANDE. Am considerat că este un caz interesant de curaj şi de asumare a profesiei din partea sa, şi o lovitură de marketing din partea patronilor. Am zis: „uite, în sfârşit, se pune valoare pe bucătar!” şi m-am bucurat sincer că este cineva care a înţeles ce beneficii poate să aducă promovarea bucătarului şi a imaginii sale.

Interviul meu cu REMUS CIOBANU (28 de ani, necăsătorit), bucătar şef la CASA GRANDE, a început într-o seară din cursul săptămânii, timp la care socotisem eu că ar putea fi mai liber pentru un dialog care, cu trecerea timpului, s-a transformat într-o savuroasă discuţie nu numai despre persoana sa, ci şi despre meseria de bucătar prin restaurantele Bacăului:

George OPRIŞAN: - Spune-ne cum a fost începutul, cum ai făcut cunoştinţă cu acest domeniu?
Remus CIOBANU: - Am terminat Liceul Economic cu specialitatea de Alimentaţie Publică, şi prima dată am luat contact cu un restaurant când am fost angajat ca barman la fostul restaurant PRIMĂVARA, de pe B-dul Alex. Cel Bun. Apoi am plecat ca ajutor de bucătar la restaurantul ORHIDEEA de la stadion, sub îndrumarea bucătaresei Cristina Petcu şi a Maestrului Nelu Munteanu, pe care îl consider mentorul meu şi de la care pot să zic că am furat meseria. Chiar aşa s-a întâmplat, pentru că dl. Munteanu era foarte secretos în ceea ce facea, iar asta m-a făcut să fiu mai atent la ce se întâmpla pe acolo. Mă trimitea în magazie după condimente şi când mă întorceam comanda era deja dată afară, în sală. Într-un fel, şi din acest motiv, eu acum nu sunt deloc aşa; mă bucur chiar să văd pe cineva că e interesat şi că pune întrebări.

GO: - Aşadar pregătirea ta e mai mult practică ...

RC: - E adevărat că nu am cine ştie ce cursuri absolvite, dar şcoala pe care am făcut-o este şcoala practică, într-o bucătărie adevărată, care face mai mult decât o simplă diplomă. Într-un fel m-am format ca autodidact, dar asta nu înseamnă că nu doresc ca pe viitor să nu fac nişte cursuri de specializare.

GO: - Cât ai rămas acolo?

RC: - Ajunsesem la un moment dat chiar şi bucătar, promovat astfel datorită unei lipse temporare de personal. Pentru că am dovedit că mă pot descurca onorabil în noua postură, provizoratul meu a fost prelungit. Însă asta nu s-a simţit şi la salariu, ceea ce, la un moment, dat m-a făcut să plec la restaurantul MISSISSIPPI, care tocmai ce se deschidea. Acolo am făcut primul meniu, împreună cu patronul de acolo, şi am stat vreun an, doi. Apoi, după o scurtă perioadă petrecută la un restaurant din afara Bacăului, am ajuns la restaurantul MIORIŢA, al cărui bucătar tocmai ce-l lăsase baltă pe patron. Aşa că am fost nevoit să încropesc un meniu pe baza celor lăsate prin magazie de predecesorul meu, adică nişte preparate mai pretenţioase, nu prea solicitate de clienţi.

GO: - De unde aveai toate aceste reţete?

RC: - Hm, pe lângă cele furate odată cu meseria, eu am dosărelul meu cu reţete adunate de prin cărţi şi mai ales de pe internet.

GO: - Un bucătar modern ...

RC: - Să ştii că nu e totul să pui mâna pe o reţetă. Trebuie să ai şi experienţă. Una e cum sună la lectură, şi alta e când pui mâna să o faci. Şi apoi am mai adăugat câte ceva şi de la mine. Câteodată le şi visez. Succes înseamnă reţetă + experienţă + imaginaţie.

GO: - Cât ai stat la MIORIŢA?

RC: - Până în vara lui 2007, când am plecat pe litoral, la un restaurant din Neptun. Acolo am avut o experienţă deosebită, pot spune că a fost vârful de carieră, din punct de vedere organizatoric. Doar câteva date şi îţi vei da seama de nivel: 500-600 de locuri cu tot cu terasă, 18 chelneri în sală, iar la bucătărie 4 femei nu făceau altceva nimic decât să cureţe cartofi toată ziua. Pe week-end vânzările ajungeau şi la 3,5 miliarde de lei vechi. Acolo nu era vorba de cine ştie ce reţete, aveam un meniu pe care îl pregăteam zi de zi, devorat de turiştii care dădeau năvală ca termitele. Experienţa acumulată a fost mai mult pe partea de organizare. Măcar salariul era pe măsură, undeva la vreo 30 de milioane pe lună.

După sezonul estival am revenit la MIORIŢA, unde am realizat al doilea meniu, cel tradiţional românesc cu care se operează şi acum acolo. Mai târziu am plecat şi de aici primind o ofertă de salarizare substanţial mai bună din partea patronului de la ECLIPSA. Asta nu i-a venit foarte bine celui de la care tocmai plecasem, care s-a cam supărat pe mine ...

GO: - Va să zică te-ai plimbat prin cîteva restaurante.

RC: - Eu văd partea plină a paharului: am avut ocazia să cunosc oameni, locuri, moduri de lucru, ceea ce nu e rău deloc. De exemplu, la ECLIPSA am fost prima dată bucătar şef, dar am ajuns chiar administrator, pe mână mi-a fost lăsat tot restaurantul. Eu mă ocupam inclusiv şi de nunţile de acolo.

GO: - Să vorbim puţin de ceea ce faci acum ...

RC: - Aici, la CASA GRANDE, sunt bucătar şef din 3 ianuarie 2008, şi sunt prezent aproape în fiecare zi de la 10-11 până seara, chiar dacă ceilalţi sunt organizaţi pe două schimburi. Meniul este bazat pe bucătăria interanţională dar pot fi găsite şi preparate specifice româneşti.

GO: - Pe asta cu „bucătăria internaţională” am auzit-o cam des ... E un fel de „avem di tătii!”

RC: - Nu te contrazic, dar aş zice că destul de mult contează şi locaţia, amplasamentul restaurantului, dar şi ambianţa oferită. După cum vezi, restaurantul este într-o construcţie total nouă şi nu una adaptată. Nu în ultimul rând contează şi calitatea produselor şi serviciilor oferite.

GO: - Trei cuvinte despre tine?

RC: - Îngrijit, sincer şi orgolios.

GO: - Cum şi unde te vezi peste 10 ani?

RC: - Tot în Bacău dar cu mai multă şcoală şi pregătire. Deocamdată sunt bucătar fără buletin. Nu că ar conta prea mult ...