MENIUL. VOTEZI CE-ŢI PLACE

În principiu, meniul e o chestie ce ţine de alegeri. Iar aici ne pricepem toţi, că de douj’ de ani doar asta facem, în draci. Ba chiar de mai mult timp, dacă e să ne aducem aminte de Farfuridi şi Brânzovenescu, precursorii bocilor, hrebenciucilor, patricienilor şi a altor lighioaie politice de azi.
Meniul reprezintă totalitatea felurilor de mâncare servite la o masă sau lista pe care sunt scrise mâncărurile servite la un restaurant. Cuvântul provine din franceză, sau chiar din latină zic unii (minutus – ceva făcut mic, o miniatură). Cert e că asocierea cu gastronomia a apărut în Franţa şi reprezenta un rezumat, o listă a produselor dintr-un restaurant. Iniţial era scris cu creta pe o tăbliţă la intrare (carte) de pe care puteai să alegi ce să mănânci, de unde şi denumirea à la carte (în acord cu cele scrise pe tăbliţă).Meniul unui restaurant poate fi, aşa cum am arătat mai sus, de tip à la carte, în care preparatele sunt prezentate în mod separat, cu preţuri pentru fiecare în parte, fiecare având libertatea să aleagă orice combinaţie în funcţie de gustul sau de disponibilităţile financiare, aşa cum au în prezent majoritatea restaurantelor, sau de tip table d'hôte, folosit în restaurantele care oferă doar câteva variante de meniuri fixe, la preţuri fixe, de tipul “meniul zilei”.
Adică, ceva în genul meniului democrat, în care vom putea alege liber în continuare pe cine să ne reprezinte, după pohta şi cheltuiala noastră, sau meniul populist, cu meniu fix, în care ne e servit exact ceea ce doreşte jupânul suprem, la preţul care îi vine lui pe chelie.
Indiferent de tipul restaurantului, meniul trebuie să respecte anumite cerinţe de ordin general, şi anume:

• să arate denumirea şi amplasarea restaurantului, categoria unităţii, eventual orele de funcţionare;
• să fie estetice, cu o grafică corespunzătoare, astfel încât să constituie un mijloc de reclamă pentru unitatea respectivă, să trezească interesul clientului şi să-i stimuleze apetitul şi imaginaţia;
• să fie scrise corect (literar), fără ştersături şi, în afară de limba română, textul lor să fie tradus în una-două limbi de circulaţie internaţională, corespunzător structurii clienţilor care frecventează unitatea respectivă;
• să conţină denumirea completă a sortimentelor de preparate şi băuturi care se oferă, precum şi preţul pe unitatea de măsură, etc.

În unele unităţile mai cu pretenţii este disponibil, separat, şi meniul de băuturi (drink-list).
De regulă, meniul este structurat pe mai multe părţi: aperitive/gustări/minuturi, supe/consomeuri/ciorbe/borşuri, preparate de bază, fripturi, salate şi garnituri, deserturi şi băuturi. Pe lângă acestea mai pot fi prezentate specialităţile casei sau ale bucătarului de tură, meniul pentru copii, meniul de post/vegetarian, meniul de dietă sau meniurile dedicate părţilor zilei (mic dejun, prânz sau cină).Este recomandat ca preparatele din meniu să fie adaptate la produsele specifice zonei sau anotimpului. Asta presupune o revizuire periodică a meniului, evitând totuşi abuzurile …
E ca la revizuirea Constituţiei: „Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, şi anume în punctele esenţiale”.
În traducere liberă pentru vajnicii mânuitori de furculisioane: dacă nu te mănâncă, nu te scărpina ca prostul, degeaba; sau, măcar dacă te scarpini, fă-o pe pielea ta nu pe a altora.Nimeni nu a spus că alegerile sunt uşoare. Facem asta din prima până în ultima zi, de la sânul preferat al mamei, până la culoarea căptuşelii de copârşeu. Important e să avem mai mult de o singură variantă, să decidem cu hotărâre şi mai ales să nu regretăm. Altfel, păţim ca măgarul înfometat şi însetat pus la mijloc, între un ciubăr cu apă şi un braţ de paie, mort în final prin indecizie.