Săptămâna trecută am fost într-un sejur prin câteva oraşe din Italia şi nu am ratat ocazia de a merge şi în inima Toscanei. Dacă zici Italia, zici Toscana; dacă zici Toscana, zici gastronomie şi vinuri bune, şi uite aşa ajungi la Montalcino, celebru prin vinurile sale roşii, grandioase, Brunello şi Rosso di Montalcino.
Am ajuns într-o după-amiază spre apus, şerpuind printre terasele cu viţă de vie, cu rânduri aliniate ca la carte şi butuci gata pregătiţi pentru primii muguri de anul acesta.
Am urcat rapid până în parcarea de lângă La Fortezza, unde ştiam de pe net că sunt mai multe enoteci renumite. Am luat şi o amendă pentru parcarea ilegală a autocamperului nostru, dar asta e partea a doua.
Fiind aproape de ora închiderii nu am vizitat decât două enoteci, La Fortezza şi Franci, de unde mi-am luat şi câteva sticluţe, pentru că aveau preţurile un pic mai bune.
Vinurile de Montalcino au fost apreciate şi recunoscute pe plan internaţional relativ târziu, în sec. XIX, când un localnic, Clemente Santi, a reuşit să izoleze o clonă a strugurelui local Sangiovese, Sangiovese Grosso, făcând din acesta un vin roşu, închis la culoare, pur 100%. Mai târziu, în 1888, nepotul său Ferruccio Biondi-Santi a relansat legendarul Brunello di Montalcino, învechindu-l în butoaie mari de lemn, înainte de a-l da spre consum. De atunci, numeroase premii şi medalii au fost câştigate de acest vin, atrăgând atenţia asupra acestui terroir, astfel încât, dacă în 1968, când zona a primit clasificarea DOC, erau doar 25 de producători iar în 1980 când s-a atribuit pentru prima dată în Italia clasificarea DOCG (Denumire de Origine Controlată şi Garantată) numărul lor deja se dublase, acum, în zilele noastre, sunt nu mai puţin de aproape 200 de producători. Unul dintre aceştia este în continuare Tenuta Biondi-Santi, de la care am reuşit să pun mâna pe un Rosso şi un Brunello di Montalcino din 2004, an clasificat cu 5 stele d.p.d.v. al calităţii producţiei de către asociaţia producătorilor din acea zonă.
Un alt producător care mi-a atras atenţia este Ciacci Picolomini D’Aragona, pe a căror sticle este oferit un nr. de telefon şi o adresă de internet la care se poate verifica nonstop veridicitatea produsului (numărul sticlei, anul de producţie, caracteristicile vinului etc.) şi Tenuta La Togata, cu a căror vinuri făcusem deja cunoştinţă la expoziţia Gustul Italiei din noiembrie 2008 de la Bucureşti.
Nu puteam să plec de acolo şi fără un Moscadello di Montalcino, un vin alb, licoros, de desert şi, bineînţeles, un Limoncello pentru soţia mea.
Am plecat de acolo cu regretul că nu am ajuns într-un anotimp mai potrivit, dar cu promisiunea făcută că am să revin într-o altă primăvară sau toamnă, la o plimbare cu bicicleta prin Toscana, atunci când această zonă pitorească se dezvăluie privitorului în toată splendoarea sa.
Aşadar, nu vă limitaţi la marile oraşe când mergeţi în Italia, ci mergeţi în Italia profundă şi gustaţi din plin la dolce vita, cu prosciuto crudo, parmezan şi bineînţeles un pahar de Brunello.
Bonus: poze cu vinuri scumpe ...
Am urcat rapid până în parcarea de lângă La Fortezza, unde ştiam de pe net că sunt mai multe enoteci renumite. Am luat şi o amendă pentru parcarea ilegală a autocamperului nostru, dar asta e partea a doua.
Fiind aproape de ora închiderii nu am vizitat decât două enoteci, La Fortezza şi Franci, de unde mi-am luat şi câteva sticluţe, pentru că aveau preţurile un pic mai bune.Vinurile de Montalcino au fost apreciate şi recunoscute pe plan internaţional relativ târziu, în sec. XIX, când un localnic, Clemente Santi, a reuşit să izoleze o clonă a strugurelui local Sangiovese, Sangiovese Grosso, făcând din acesta un vin roşu, închis la culoare, pur 100%. Mai târziu, în 1888, nepotul său Ferruccio Biondi-Santi a relansat legendarul Brunello di Montalcino, învechindu-l în butoaie mari de lemn, înainte de a-l da spre consum. De atunci, numeroase premii şi medalii au fost câştigate de acest vin, atrăgând atenţia asupra acestui terroir, astfel încât, dacă în 1968, când zona a primit clasificarea DOC, erau doar 25 de producători iar în 1980 când s-a atribuit pentru prima dată în Italia clasificarea DOCG (Denumire de Origine Controlată şi Garantată) numărul lor deja se dublase, acum, în zilele noastre, sunt nu mai puţin de aproape 200 de producători. Unul dintre aceştia este în continuare Tenuta Biondi-Santi, de la care am reuşit să pun mâna pe un Rosso şi un Brunello di Montalcino din 2004, an clasificat cu 5 stele d.p.d.v. al calităţii producţiei de către asociaţia producătorilor din acea zonă.
Un alt producător care mi-a atras atenţia este Ciacci Picolomini D’Aragona, pe a căror sticle este oferit un nr. de telefon şi o adresă de internet la care se poate verifica nonstop veridicitatea produsului (numărul sticlei, anul de producţie, caracteristicile vinului etc.) şi Tenuta La Togata, cu a căror vinuri făcusem deja cunoştinţă la expoziţia Gustul Italiei din noiembrie 2008 de la Bucureşti.
Nu puteam să plec de acolo şi fără un Moscadello di Montalcino, un vin alb, licoros, de desert şi, bineînţeles, un Limoncello pentru soţia mea.Am plecat de acolo cu regretul că nu am ajuns într-un anotimp mai potrivit, dar cu promisiunea făcută că am să revin într-o altă primăvară sau toamnă, la o plimbare cu bicicleta prin Toscana, atunci când această zonă pitorească se dezvăluie privitorului în toată splendoarea sa.
Aşadar, nu vă limitaţi la marile oraşe când mergeţi în Italia, ci mergeţi în Italia profundă şi gustaţi din plin la dolce vita, cu prosciuto crudo, parmezan şi bineînţeles un pahar de Brunello.
Bonus: poze cu vinuri scumpe ...
