News: 13 apr. 2010

luni, 11 mai 2009

LA MICHELE, PIZZERIE SAU CE?

Aş prefera să am ocazia să rescriu despre unele din restaurantele Bacăului, dându-vă de ştire că şi-au mai îmbunătăţit serviciile, dar mă văd obligat să consemnez apariţia unui (deocamdată am să-i zic) restaurant nou, deschis într-o superbă vilă din centru, lângă Parcul Trandafirilor. În această clădire, până nu demult (adică până prin 2006-2007 când a fost recâştigată de foştii proprietari sau urmaşii lor), a funcţionat Muzeul de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”. Oficial, e un monument de arhitectură. Pentru mine a fost un moment de confuzie. Să mă explic: odată m-am lăsat păcălit de nume şi m-am gândit imediat la vreo ma’moazelă. Am aflat că e un domn al cărui nume se citeşte aşa cum scrie. Apoi am constatat că una scrie pe firmă, şi alta pe nota de plată, unde la denumirea firmei mai apare un L, adică MICHELLE. Strada respectivă se numeşte pe unele hărţi ba Lucreţiu Pătrăşcanu, ba Gheorghe Vrânceanu, ba Oituz, ba chiar şi Mihail Kogălniceanu. Ca să nu se supere nimeni, probabil ... Am crezut că e restaurant, dar pare mai mult o pizzerie. În Târgu Ocna şi Oneşti mai sunt două localuri, cu acelaşi nume, şi împreună cică ar forma un brand, aparţinând aceleiaşi administraţii.
Clădirea este renovată complet, cu suficient bun gust, deşi aş avea ceva de comentat la abundenţa de alb de la parter, care face locul să pară ca o cantină de infirmerie. Oricum, se pare că proiectul de design era cu totul altul, dar nu şiu de ce s-a renunţat la el, deşi firma respectivă de proiectare încă îl prezintă ca pe un obiectiv de portofoliu. La parter sunt spaţiul pentru nefumători (în treacăt fie spus, cred că cel mai mare spaţiu alocat pentru nefumători dintre restaurantele Bacăului, şi acest lucru nu poate fi decât spre lauda lor), o mică şi cochetă terasă şi un bar. Etajul mansardat e ocupat de spaţiul pentru fumători, care mi s-a părut mai atent aranjat, şi toaletele.
Meniul este fără pretenţii, de inspiraţie italienească de la un cap la altul. Găsiţi în el multe reţete de pizza, salate, paste şi câteva preparate din carne. Lista de vinuri e destul de modestă, dar deja m-am obişnuit cu asta. Poate mai prind vremurile în care români vor afla că pe lângă Grasa de Cotnari şi Premiatul Riesling de Jidvei, mai există şi alte vinuri, culmea! şi de culoare roşie. Asta spre stupoarea celor care credeau că în afară de bere, manele şi Redbull cu wisiki nu mai e nimic ...
Încă un lucru ce mi-a atras atenţia, gâdilindu-mi urechile, a fost muzica ce se auzea din difuzoare. Felicitări sincere! Superbe melodii de bistro concert: Edith (La môme) Piaf, Charles Aznavour, Patricia Kaas, of, ce vremuri ... De fapt, şi acum când scriu, Piaf îmi cântă „La Foule”.

Aşadar, se poate şi fără Iglesias. N-am nimic cu el, dar parcă numai asta se aude prin restaurante. Şi ce-i prea mult strică.
Am comandat pentru început o supă de ceapă (zuppa di cipolla). În ciuda banalităţii sugerată prin denumire, vreau să vă spun că supa a fost excelentă. Aroma de cuişoare adăuga o distincţie aparte gustului de ceapă, tăiată juliene (fâşiuţe subţiri), doar puţin opărită şi nu fiartă, astfel încât să-şi păstreze fermitatea. Cred că s-a folosit şi puţin vin alb, aşa că aveţi grijă dacă sunteţi cu maşina, pentru că n-o să vă creadă nimeni dacă veţi spune că a-ţi consumat doar o supă de ceapa, şi o sa vă vedeţi pe urmă la ştiri.
Apropo, nu vi s-a părut uşor tâmpă întrebarea organului, dacă aţi consumat ceva? Bineînţeles că am consumat ceva, toată lumea consumă câte ceva, inclusiv organu’ care consumă de pomană banii statului punând întrebări absconse pe raza localităţii Unde-o-înţărcat-mutu-iapa! Menţionez pe această cale că eu nu beau niciodată la volan. Mai mult de un pahar. Legitim în Franţa, Italia, şi alte ţari sălbatice. Aştept procesele verbale pe blog ...
Şi prezentarea a fost interesantă, pe deasupra plutind două jumătăţi de pâine prăjită cu puţin caşcaval topit, o idee nu foarte inspirată pentru că s-a lipit imediat şi iremediabil de lingură şi pereţii castronului.Nu vă sfiiţi să comandaţi supă la restaurant. Acestea pot fi de multe ori uimitor de gustoase, dacă sunt bine făcute. Un exemplu cert e această supă de ceapă, pe care e musai s-o încercaţi şi dumneavoastră. Iar dacă ceapa e din aia roşie, cu atât mai bine.
Ca fel principal, am ales una din specialităţile zilei, adică o limbă de vită, cu sos de smântână şi garnitură de ciuperci făcute la tigaie. Bună alegere. Am zis demult că mi-aş dori să găsesc preparate mai speciale prin restaurante. De data asta, rugăciunea mi-a fost asculată şi s-a numit lingua di muca. Mai rămân de bifat preparatele din carne de vânat, melc, curcan, şi chiar, de ce nu, struţ. Că tot aud de vreo zece ani de fermele de struţi din România.
Nu am reuşit să termin toată carnea, pentru că mai erau părţi care nu prea cedau la tăiere, şi nu doream să-mi zboare friptura din farfurie, tot chinuindu-mă să-i înving nedorita elasticitate, semn de slabă fierbere, sau, mai rău, de bătrâneţe. Caz în care aş paria liniştit un bou pe faptul că era limbă de soacră, asta dacă şi boii au soacre.
În schimb gustul era destul de bun, atât timp cât a fost fierbinte. Sosul de smântână, cu bucăţele mici de măsline prin el, a fost bine făcut, dar puţin cam sărat. Câteodată asta poate semnala intenţia bucătarului de a acoperi lipsa de prospeţime a cărnii. Nu spun că asta a fost şi în cazul meu, ci doar că poate fi un mic semn de întrebare, dacă îl întâlniţi.
Pentru ca totul să sune italienesc pe nota mea de plată, am servit la desert o porţie de zabaione. Servit într-un pahar mare de vin, acest desert a fost ultimul meu moment de confuzie, când am descoperit îngheţată în crema spumă fierbinte de ou şi amarone ce o înconjura. Foarte bun, trebuie să o încercaţi şi pe asta. Originea acestui desert este incertă. Se pare că a apărut prima dată în Republica Veneţiană, când se folosea în compoziţie vin dulce de Cipru sau Marsala, şi miere în loc de zahăr.
Am avut parte de momente plăcute LA MICHELE. Localul are potenţial, respiră un anume aer de burghezie provincială, şi poate ajunge unul dintre restaurantele Bacăului, dacă va lucra puţin (mai mult) la meniu şi la servire.

Atmosfera generală *****
Menu **
Servire **
Calitatea preparatelor ***
TOTAL ***

LA MICHELE
str. Gheorghe Vrânceanu, nr. 44, Bacău
rezervări la 0234.552.222

22 de comentarii:

criticservicii spunea...

Buna ziua.Suntem si noi un cuplu obisnuit care incearca sa targa un pic de urechi pe cei ce merita, sa felicite pe cei ce ne-au castigat respectul prin ceea ce ofera contra cost(http://criticservicii.blogspot.com/)Lasand asta la o parte spunem ca am vizitat si noi intr-o plimbare in data de 6 martie 2010 acest "minunat" restaurant.Ne-a impresionat atat de mult ca incercam sa ii facem "reclama" ca nici unui alt restaurant cat de mult putem pe toate caile pe care le gasim pentru a nu suferi si altii aceleasi surprize.
Ce am comandat noi(3 persoane):santal de portocale rosii 2 o pizza "Anacapri" un sos o salata "venezia" o carafa de limonada si 1 ciocolata calda.
Ce am primit: Santal de portocale galbene(nu rosii) si un "ne scuzati" si tot restul comenzii noastre (cu doua sosuri-cel putin asa aparea pe nota)cu surprize.Acestea au fost : zaharul la limonada in pliculete fara lingurita cu care sa-l amestecam. Inca un "ne scuzati" In salata in afara de frunzele de rucola si un fel de salata rosie si creata nedescrise in meniu o minunata bucata de metal spiralat probabil de la un spalator de sarma.De asemenea nelipsitul "ne scuzati".Ca o paranteza carafa de un litru maxim o lamaie taiata in ea si aproximativ 10 pliculete de zahar atasate pe nota de plata au aparut ca 4X 6 ron per limonada 24lei.Am cerut frumos un caiet de sugestii si reclamatii(legea obliga toate unitatile care contact cu publicul sa aiba asa ceva) ni s-a spus ca nu exista(fara ne scuzati)Pizza avea in descriere usturoi si busuioc.Am simtit usturoiul nu si busuiocul.Nu am vazut nici pe unul nici pe celalalt.Pizza se prezenta ca un blat subtire de aluat cu mult sos(probabil plin de condimente-praf) si un pic de mozzarela) La final am prezentat in carnetul notei de plata banutii la fix peste care am pus nota.Pe nota am desenat un sad-face si 2 randuri cu ceea ce ne-a nemultumit.Raspunsul domnisoarei :un ras cu pofta.Va "recomandam"acest restaurant.Poate doriti sa capatati o noua experienta.Vorba aia orice experienta buna rea costa.Asta spunem noi mai mult decat altele(sa va faceti o idee totalul notei de plata 71.5)"MINUNAT"

Anonim spunea...

MINCIUNI EU MANANC MEREU LA ACEST RESTAURANT SI NU CRED CE SCRITI DV.POATE SANTETI UN CUPLU DE INVIDIOSI.DESPRE NOTA CHIAR VA COSTAT F PUTIN FATA DE ALTE RESTAURANTE.DE FAPT TREBUIA SA FITI ATENTI SI LA GRAMAJ.POATE ATI MANCAT MAI EFTIN DAR UN SFERT DIN CANTITATEA DE LA RESTAURANTUL LA MICHELLE.EU VA SFATUESC SA MAI TRECETI CU SIGURANTA O SA VA PLACA

1Q spunea...

Din pacate nu mereu le sta in putinta celor din restaurant sa satisfaca dorintele tuturor clientilor. Mereu vor fi clienti multumiti si clienti nemultumiti. In opinia mea cel de vina a fost ospatarul care nu a stiut sa gaseasca o solutie prin care sa va multumeasca. Ati incercat sa vorbiti cu un sef de sala?? De multe ori lipsa de comunicare duce la aceste neplaceri......dupa cum a spus si Dl Oprisan ....mereu puteti cere lamuriri in prinvinta gramejlor si a retetarelor daca au fost respectate....puteti refuza anumite preparate daca vi se pare dubioase ....etc ( in limita bunului simt si a afirmatiilor plauzibile). Dupa cum a spus si utilizatorul de mai sus.....si eu v-as recomanda sa mai incercati odata acest restaurant si in special sa comunicati sefului de sala anumite neplaceri sau nelamuriri. De obicei mereu se cauta multumirea oricarui client.

criticservicii spunea...

Pentru domnul sau doamna "anonim" Nu este frumos sa etichetati ca "minciuni", niste enunturi despre intamplari la care nu ati fost de fata.Cu atat mai putin sa ne etichetati ca invidiosi atat timp cat nu ne cunoasteti Am vrea dimpotriva sa putem spune numai lucruri frumoase despre toti si toate.Nu este primul restaurant criticat favorabil sau nefavorabil de catre noi(pe blogul propriu).Am vizitat si alte restaurante si credem noi ca ne dam seama daca un restaurant e prins intr-o "pasa" proasta sau asta este starea lui de fapt.Am mai avut cu alta ocazie de exemplu nemultumiri dar acolo persoana cu responsabilitati mai mari s-a prezentat din proprie initiativa si a "dres" busuiocul.Valabil si pentru dl-dna 1Q.Avem blogul nostru unde incercam sa ne spunem parerea.Insa acest restaurant ne-a produs o impresie foarte proasta.Repet pt dl /dna 1Q am facut sesizari de fata cu 3-4 persoane din personalul de acolo. Ni s-a spus ca au vorbit si cu cei de la bucatarie(vezi bucata de metal din salata).Deci nu am comentat in barba dar nici nepoliticosi nu am fost.Am facut pur si simplu cunoscute nemultumirile noastre.Cred ca nu era momentul sa intrebam pe fiecare "dvs sunteti seful de sala?" .Pe de alta parte daca ati citit cu atentie am incercat sa ne facem cunoscuta opinia fata de personalul managerial prin intermediul caietului de sugestii si reclamatii(prevazut de lege).Ni s-a spus ca nu exista.Si acest lucru a fost facut la 3 metri distanta de bar unde erau inca doi angajati, si cu o voce normal incat e imposibil ca cei de acolo sa nu fi auzit.Parerea vis-a-vis de preturi este subiectiva , fiecare avand sistemul lui de comparatii sau alte exemple fata de care sa faca respectiva comparatie.Gramajul la care face referire dl-dna anonim este alta mancare de peste.Noi am comentat prezentarea raportata la pret a limonadei(zaharul la pliculet fara posibilitate de a amesteca in pahar)si la impresia pe care ne-a facut-o pizza(un blat subtire cu o tona de condimente si ketchup).Repetam aceasta este impresia noastra si ca fiecare impresie este subiectiva pana intr-un anumit punct.Daca sunteti clienti ai acestui local inseamna ca puteti sa vedeti ca nu am facut comentarii doar vis-avis de acest restaurant al Bacaului si nicidecum nu suntem "invidiosi".Noi am vrea foarte mult sa nu avem motive sa comentam negativ fata de nici un serviciu pentru care PLATIM CU BANII NOSTRI.In Bacau am mai criticat serviciile "Vila Royal" "Olive Garden" "Restaurant Kiko""Club Natura".Nici unul din aceste locuri nu ne-au produs o asa impresie desi le-am vizitat in repetate randuri.Iar vis-avis de a reveni la "La michele" aceasta a fost a doua oara dar coincidenta(nu credem ca exista vreuna) a facut ca nici prima oara sa ne lase o impresie diferita.Nu a fost tot atat de pronuntata intradevar dar tot negativa.Nu am comentat prima vizita deoarece la data cand ne-am hotarat sa facem blogul nostru trecuse ceva vreme iar detaliile erau estompate.Va doresc o zi buna.

criticservicii spunea...

P.S. Apropo de retetare sunt sigur ca nu era trecut nicaieri in componentele salatei,"bucati de sarma" si chiar ne-am uitat in detalierea din meniu la ACEASTA salata rucola si salata rossie si creata sigur nu erau mentionate.Pe celelalte le-am identificat.Rucola era mentionata insa la cealalta salata din meniu.Acest fapt este de mentionat mai ales pentru cei alergici la anumite substante continute de plante si daca unul ar fi fost sa zicem alergic la rucola ar fi citit meniul si ar fi zis:"nu imi iau de-asta imi iau deastalalta ca asta nu are rucola" ar fi papat si surpriza....Din nou o zi buna

1Q spunea...

Asta este ......eu nu va condamn ca ati fi rau intentionat. Dupa cum spus , mereu sunt clienti multimiti si nemultumiti. Eu unul imbratisez cu drag aceste actiuni deoarece cultiva romanului acel simt al binelui colectiv si informeaza alti semeni de eventualele neplaceri..........viata buna ne-o facem tot noi nu guvernul iar aceasta actiune este una dintre ele. Din pacate unele restaurante sunt mai putin sau mai mult departe de perfectiunea serviciilor oferite si un meniu cat mai bine structurat si detaliat. Eu am mai mancat la acest restaurant si ma surprinde neplacut faptul ca nu ati facut diferenta dintre sos de rosii si ketchup.............la acel restaurant nu sa folosit niciodata ketchup iar la partea cu salata se foloseste ca baza (la toate salatele ) un mix de salate in proportii variabile facut acolo in casa . Daca exista acele persoane alergice ....ele se pot adresa ospatarului pentru particularitati. Eu unul am avut o problema la capitolul " isi pune clientul la masa daca vrea sare, piper ulei ...etc" ......eu unul sunt de parere ca platesc o o salata gata facuta ....iar daca mai vreau sare mai pun eu ......dar ea deja trebuie sa contina o cantitate moderata . Eu consider ca mancarea trebuie sa fie gata preparata pentru un standard cat mai comun iar cine vrea fara sare ....fara rucola ptr ca este alergic .....etc ......sa comunice ospatarului. Restaurantul nu este spital si se adresa tuturor oamenilor in special celor normali dar si celor cu anumite probleme.....dar cine este cu musca pe caciula sa anunte . Nu mi se pare corect ca eu sa primesc mancare pentru diabetici sau nesarata doar pentru ca exista posibilitatea sa fiu unul dintre cei 1 din 200 de clienti .

La partea cu sarma in salata si limonada fara oportunitatea de a dizolva zaharul.....aveti totala dreptate si sa speram ca restaurantul a invatzat ceva din experientza dumneavoastra si nu o vor mai trai si alti clienti. partea buna este ca sunt multi detinatori de restaurante care citesc acest blog iar sansesele sa nu se intample aceste eveimente sunt destul de ridicate.

O zi buna tuturor si asteptam un nou articol cu alt restaurant de prin bacau

Anonim spunea...

Unele lucruri iti displac si incerci sa le uiti instant, alte lucruri sunt ok, dar le uiti la fel de repede, iar altele... iti raman in minte pentru multa vreme, poate chiar pentru toata viata. Eu am fost de doua ori la restaurantul "La Michele", prima data nu pot spune ca am fost profund impresionata, insa a doua oara... "jos palaria!". Pastele cu fructe de mare au fost formidabile, poate printre cele mai bune pe care am avut ocazia sa le incerc (apropo de lucrurile pe care ti le amintesti toata viata). Parerea mea este ca acei clienti nemultumiti si-o fac cu mana lor cand comanda neinspirat contrar gusturilor personale (cum mi s-a intamplat mie prima data). Nu stiu daca restul meniului este la inaltime, dar m-as intoarce acolo numai pentru acele paste incredibile, si desigur servirea fara repros (poate am fost norocoasa si i-am prins intr-o pasa buna).

Anonim spunea...

acum cateva zile am mancat aici si pot spune ca se simte o schimbare. mancarea este facuta mai cu pasiune...tineti-o tot asa! daca ar fi o imbunatatire si in servicii ar fi super...sper sa revina clientii fugariti de calitatea mancarii din trecut... si de preturi

Radu spunea...

Sambata aceasta am fost si eu pe acolo. Servirea a intarziat putin dar mancarea a fost foarte buna. Daca vor mentine aceasi calitate lafel cum am primit eu, se vor ridica usor dar cu siguranta in top 3. Stima

Anonim spunea...

Am mincat in reteaua la Michelle de ani de zile. Pina sa se deschida La Michelle Bacau, mergeam periodic la Onesti sau Tg Ocna. Mincarea deosebita! Intr-adevar, conteaza f mult cine gateste. Daca aveti norocul sa gateasca chiar patronul, Michelle, atunci rezultatul e ceva de vis. Si Marian gateste bine.. dar din pacate nu-l gasiti la Bacau ci la Onesti. Despre servire, se poate mai bine (se vede ca Michele patronul nu poate sta in acelasi timp si la Bacau, si la Onesti, si la Bucuresti, si la Tg Ocna). Per total eu zic ca merita sa incercati. Apropos, recent Euphoria TV a difuzat retete gatite la Michele Bacau.. pentru prima data cind Euphoria Cuisine vine in Bacau. Oare sa-i fi ales intimplator?!

1Q spunea...

Dl Michele a mai avut inca o emisiune la Bacau anul trecut. Si eu am mancat de cateva ori acolo si am fost multumit....mancare onesta si simpla vizual. Un bucatar stie ca cel mai greu preparat este si cel mai simplu in opinia consumatorului. Atunci carnea trebuie gatita la perfectie...sosul la perfectie .....arome clar evidentiate. Toate cele bune si poate mai vedem si noi un nou articol......inca suntem in asteptare .....daca nu pana si cei mai inraiti vizitatori se vor lasa pagubasi sa mai astepte

George OPRISAN spunea...

1q-le, e pe vine, cum s-ar zice :)
N-am mai scris de multisor, intr-adevar, si ma cam mananca degetele.
Pe de alta parte, nici nu prea mai am despre ce sa scriu: restaurante noi nu sunt, ba dimpotriva, s-au mai inchis vreo doua, iar celelalte sunt exact asa cum le-am lasat, intr-o plictiseala generala. Sa vedem ce-o mai fi. Oricum, multumesc pentru atentie.

1Q spunea...

Nu se scuza Dom'le......ai lenevit. Mai revizuieste restaurantele de top .....de exemplu la Olive este articolul din 2007........poate au devenit mai buni ....sau mai neglijenti. Daca ti-ar face placere ai putea sa faci articole si despre alte ramuri ale industriei Horeca :pizzeri de calitate.....fast food-uri curate ....impinge tava cu succes:))....restaurante care s-au adaptat la criza. De scris se gaseste .....acum asteptam sa vrei

Anonim spunea...

la michele????!!!!cand s-a deschis in bacau,m-am bucurat de doua ori: ca vom avea inca un restaurant bun in oras,si ca mi-a readus in memorie,zilele de demult cand goneam nebuneste spre targu-ocna sa mancam niste feluri deosebit si altfel gatite de catre Mircea,care ne mai si primea cu mare pompa la intrare!!!! Ce am gasit aici? Un ...haos!Mai bine ramanea doar acolo si nu mai aveam gustul asta amar!Dezinteres,indolenta,macarea gatita ...buna pentru altii,dar pentru mine si familia mea,sub asteptari! Sau sub asteptarile numelui pe care il stiam deja!Si suntem consumatori!Zilnic mancam la restaurant,din cauza lipsei de timp.Iar servirea,...execrabila! Cred ca Mircea plateste fatucile alea in mancare la pachet de sunt asa de ....batute-n cap! Nicidecum nu vreau sa jignesc pe cineva,dar creierul lor are doar o circumvolutiune!Greseala e a lui Mircea!Bucatarul e si el acolo doar cu juma' de norma,ca mai are juma' de norma la cantina saracilor! Cand nu e acolo,gateste soferul care face livrarile sau femeia de servici!Pe scurt: SUNT DE TOT...RASUL!!! Dar,cum alegerea o fac doar eu,nu ma mai duc acolo never ever!Ultima data cand am fost,le-am recomandat calduros sa-si ia un bodyguard,ca daca vine unu' mai nervos,le da si vreo doua peste cap! SA_TI FIE RUSINE...MIRCEA! Inchide si du-te la cules de plante medicinale,ca acolo nu te stie nimeni si poti sa vinzi urzici in chip de leac miraculos!

claudia spunea...

domnule anonim..ca bine spui "mi-a readus in memorie,zilele de demult cand goneam nebuneste spre targu-ocna" ..deci zilele de demult ..pai se vede ca nu prea ai mai iesit ..s-au dus vremurile cand te asteapta cineva cu "pompa" cum spui tu ..acum lumea iese sa manace bine, sa fie servita bine , sa petreaca intr-un cald ambient ..nicidecum nu iese pentru a i se face plecaciuni la intrare ..esti depasit omule ..scuze dar iesi mai des sa te acomodezi cu anul 2011

1Q spunea...

Hmmmm, dupa limbajul folosit si atitudinea abordata ...presupun ca nu esti decat inca o fata stramutata la oras care bate mall-ul si vine la 2 ape plate cu fitze de sa-i stergi papucii la intrare. Distinsa domnisoara .....pentru dumneavoastra sunt si asemenea servicii ....le vei gasi in Dubai la 700 euro apa de 0,33. Peste tot este foarte greu in aceste vremuri si peste tot sunt probleme unele mai grave si mai urate ca altele ........dar ma rog ....anumite restaurante sunt pentru oameni seriosi. Ma cam indoiesc ca veti gasi la acest restaurant mici si oameni care garaie la 3 halbe de bere. Stima

Liviu spunea...

Pizza este mai buna ca niciodata. Blat subtire ca la mama Italia

Anonim spunea...

papushe claudia,sunt convins ca un cald ambient,poti gasi oriunde vrei tu,chiar si la zilele bacaului,mai ales ca iti canta si guta,sau vreun alt manelist binecunoscut de tine. Eu sunt obisnuit sa ma trateze lumea asa cum ii tratez si eu,in cazul ospatarilor,sa ii onorez cu minim 30% tips!Si consider ca merit atentia lor!Dar nu are nici o legatura dezinteresul administratorului cu interesul de a-ti lua doar banii,nemaicontand daca ai fost multumit sau nu! La Targu Ocna,in vremurile de demult apuse,Mircea venea si te intreba daca esti multumit,chiar iti prepara la masa ce doreai! Despre asta vorbesc!Despre calitate si respect,nu de pret! Dar in vremurile alea,care sunt eu depasit,tu inca te incurcai cu "Ana are mere".Asa ca, nu ma mir daca reperul tau actual in gastronomie sunt doar micii si pizza!Ramai cu bine fata,tanara si sa NU UITI SEMINTELE DE BOSTAN CAND AI SA MAI MERGI LA MICHELLE! Asta in cazul in care nu esti vreo fatuca de pe acolo,care serveste...ca la cantina!!!!

irinel spunea...

De la 1 mai 2011 administrarea restaurantului a fost preluata de o noua echipa. Echipa, care face eforturi de a schimba ce nu era bine inainte. Recunoastem ca nu este usor, ne cerem scuze celor care ne-au trecut pragul daca nu ne-am ridicat la nivelul asteptarilor. Tot ce ne dorim este ca "La Michele" sa devina locul in care vii din placere, si facem eforturi in acest sens.

Anonim spunea...

Nu am putut sa ma abtin de a-i raspunde anonimului din data de 7 Martie 2010: pune mana pe un manual de gramatica ca e nasoala rau,esti semianalfabet!!!

Rares spunea...

Era o paine foarte buna. De ceva vreme nu o mai intalnesc .

Radu Paraschiv spunea...

Chiar se duce de rapa, mancam destul de des aici iar acum incep sa nu mai am nici o tragere de inima. Mancarea este in funtie de cum nimeresti bucatarul mai priceput deorece cineva face clar mancare de cantina acolo. Un restaurant care intra in categoria CONSUMABILE. Maine poimaine aflam ca sa inchis si este resaturant turcesc de luna viitoare. Desi nu ar fi un lucru nou.

Bacăul de altădată ...