PHOENIX, RESTAURANTUL DINTRE DEPOZITE

Tare îmi mai place mie de restaurantele cu moţ, care-şi spun cluburi sau localuri private sau de bussines dar în realitate sunt leşinate după clienţi. Când vezi la intrare afişe cu fel de fel de legitimaţii de acces, carduri de membru şi alte prostioare, prima impresie e o nuanţă de ocultism, adică te întrebi dacă eşti cumva destul de bun, de calificat ca să le treci pragul şi să intri în acel spaţiu mistic, destinat aparent unui mediu exclusivist. Aiurea! Intraţi cu încredere, portofelele voastre sunt la fel de bune şi interesante. Nu e nimic altceva decât un alt fel de a spune că „Localul îşi rezervă dreptul de a-şi selecta clienţii. Semnat Conducerea”. Ei, bine, stimaţi patroni, aflaţi că, mai nou, clienţii au tot dreptul de a-şi selecta localurile unde merg să-şi cheltuiască banii, iar acelea nu vor fi cu siguranţă restaurantele care îi umilesc din start cu astfel de afişe postate la intrare.

Phoenix, restaurantul dintre depozitele en gross de băuturi, materiale de construcţie şi alte daravere, stă ascuns prin furnicarul de dube şi dubiţe de marfă la fel ca şi concurenţa Ascoma, având amândouă prin târg faima tristă de localuri ale poliţiştilor, procurorilor, sau a altor organe care, probabil, au mai mare apetit în locuri mai cu fereală. Sau poate o fi de vină doar apropierea de ele şi sunt eu mai cârcotaş (sanchi!).

Spaţiul e destul de curăţel, fără a excela totuşi în calitatea decoraţiunilor sau a mobilierului. Am remarcat însă, cu multă plăcere, faptul că aproape toate paharele sunt de cristal. Lucru rar, ba chiar unic printre restaurantele Bacăului, chiar şi cele cu pretenţii nu pun la servire aşa ceva.

Restaurantul are şi un separeu izolat de o perdea de jaluzele verticale, semn că discreţia e la mare preţ aici. Un plus este adus de numeroasele jardiniere cu plante şi flori naturale, care nu vorbesc, dar probabil ştiu să asculte ...

Să zăbovim puţin asupra conceptului de separeu. Nu este inventat de noi, ci deturnat de la adevărata sa menire. În schema unui local, separeul asigură intimitate pentru perechea de îndăgostiţi aciuaţi acolo să-şi soarbă privirile, mai puţin ciorba de burtă sau berea rece.

La noi, separeul este ceva dezirabil, este confirmarea valorii de VIP. Separeul impune respect celor de dincolo de perdea/paravan/perete. Dacă ai oarece funcţie, e musai să nu stai la masă cu toţi guvizii. Pentru că, tot om fiind, şi VIP-ul râgâie, se scarpină în cur şi trage vânturi câteodată. Dar acestea nu se cade a fi împărtăşite cu oarecine, ele „trebe” savurate numai între cei de acelaşi rang.

Meniul este comun, fără surprize. Pe prima pagină, ca semn al Crizei, e adăugată oferta de 10 lei/două feluri. Dealfel, mai toate preţurile sunt retezate din pix cu câte 4-6 lei. Unele preparate sunt chiar neaşteptat de ieftine. Aşa că, deocamdată, servitul mesei în acest restaurant e o afacere bună.

Primul fel comandat a fost o ciorbiţă cu perişoare, cu mult zarzavat şi dreasă cu smântână, deliciosă dar cam fierbinte şi cu prea mult ulei sau grăsime. Nici aici nu s-a servit din castron, ci s-a adus direct o porţie. Perişoarele erau din carne de pasăre, bine închegate, delicioase. La prepararea ciorbei, dacă se fierbe prea mult, perişoarele se destramă, aşa că trebuie multă atenţie. Sunt mai multe variante pentru acestea. Se poate folosi la fel de bine şi carnea tocată de vită sau porc, sau chiar amestec. În Deltă se foloseşte şi carnea de peşte, iar rezulaltul este fabulos. În funcţie de zonă, ciorba se poate înăspri cu borş sau perje crude. Aş fi vrut să pot spune că e un fel de mâncare specific românesc (se întâlneşte pe tot cuprinsul ţării) însă aceste chifteluţe rotunde de carne cu orez pot fi găsite şi la popoarele nordice dar şi cele asiatice.

O altă bucurie am avut când am descoperit şi am cerut din lista de vinuri o Băbească Neagră de Nicoreşti, adică de la mama ei, cum s-ar spune. Sau bunica ei, dacă ţin cont de nume. Făra a fi vreun soi pretenţios, sau nobil, strugurii din care se face Băbeasca Neagră sunt derivaţi din viţele de vie sălbatică de pe timpul dacilor, crecute pe aceleaşi pământuri. Ciorchinele prezintă boabe şi mai mici şi mai mari, ca dentiţia unei femei mai vârstnice, de unde şi denumirea. Ar mai fi o legendă care spune că Ştefan Cel Mare, în drum spre cetatea de scaun din nordul Moldovei, şi-a astâmpărat setea cu un pocal din acest vin, servit de o băbuţă din acele locuri. Impresionat de gust, i-ar fi dat acest nume.

Băbeasca Neagră este un soi tradiţional românesc, de masă, nu foarte alcoolizat, dar cu un gust şi un buchet deosebit. Culoarea sa este roşie-rubinie, nu foarte închisă. De-a lungul vremii a purtat în paralel şi alte nume, cum ar fi: Crăcană, Căldăruşe, Răşchirată sau Rară Neagră. Puţini cunosc faptul că mai există şi soiul de Băbească Albă şi Gri, e drept, mai rar întâlnite.

Ţinând cont de raritatea acestui vin, este prima dată când mi-am ales mâncarea după băutură, şi nu invers, cum ar fi fost normal. Aşadar am comandat o friptură de vită, preparată medium, astfel încât să se pastreze cât mai mult din sucul propriu.

Ca garnitură am preferat cartofi natur şi broccoli. A fost greşeala mea, pentru că întrebasem mai întâi dacă aceştia din urmă sunt congelaţi sau proaspeţi. S-au dovedit a fi de neconsumat, aşa că i-am lăsat neatinşi. La aducerea notei, mi-am dat seama că a fost o afacere destul de proastă, mai ales că preţul era de aproape 10 lei. Nu înţeleg cum restaurantele îşi permit să folosească legume congelate? Un bucătar care se respectă îşi face piaţa singur, şi de multe ori plăteşte un mic bacşiş ca să fie lăsat să-şi aleagă marfa cea mai bună şi cea mai proaspătă. Sfatul meu: întrebaţi întotdeauna înainte de comandă, şi dacă legumele sunt congelate sau piureul este făcut din fulgi, fugiţi de acolo, fără să vă mai uitaţi în urmă.

Cât despre bucata de carne de vită, aproape 10% era numai zgârci, restul fiind totuşi foarte bine făcută şi gustoasă. Am apreciat şi că pâinea părea făcută în regie proprie, şi ea foarte bună.

Cum am mai spus şi în alte dăţi, nu ezitaţi să refuzaţi preparatul servit dacă acesta nu se ridică la înălţimea aşteptărilor dumneavoastră. Restaurantul este obligat să vă aducă o altă porţie sau un alt preparat, poate chiar şi fără plată, pentru că mai mare ruşine decât o farfurie refuzată, n-ar trebui să fie pentru un restaurant. Eu nu am făcut acest lucru, şi nu-mi pot explica de ce. Probabil că eram mai tolerant pe motiv de Băbească ...

La desert am servit două clătite cu brânză dulce, oferta nefiind foarte vastă la acest capitol, aşa că mare lucru nu am a vă povesti despre ele.

În final adresez felicitări celui care a avut ideea de a afişa pe un perete (în drum spre toalete, e drept) imagini cu Liderii de Neam, de la Burebista la Băsescu. Şi drapelul tricolor este prezent în peisaj, cu toate că e folosit la legatul unei plante de suport. Puţină mândrie patriotică nu strică, şi poate ar fi bine să privim cu mai multă admiraţie şi încurajare astfel de gesturi.

Atmosfera generală ***

Menu ***

Servire ***

Calitatea preparatelor ***

TOTAL ***

PHOENIX

str. Tolstoi, nr. 14, Bacău

rezervări la 0234.556.932