NOTA BENE, O SURPRIZĂ PLACUTĂ

Nu, nu este vorba de o remarcă legată de rezultatul alegerilor prezidenţiale. Pentru circul de dinainte, dar mai ales pentru bâlciul de după, am doar cuvinte care ar murdări hârtia pe care sunt scrise. Vă vine să credeţi că peste câteva zile se scurge termenul de 20 de ani pe care Silviu Brucan ni-l acorda tuturor pentru deprinderea democraţiei? Şi n-avem prim ministru, n-avem miniştrii, şi nici cu prezidentul nu e mai clar? Ştiţi că dregătoriile fanariote erau cumpărate cu aur? Azi se cumpără cu ulei, făină şi zahăr … România se dă pe nimic, acestea sunt timpurile, acestea sunt moravurile!

O tempora, o mores! Ar zice iar Cicero, apostrofându-l pe homo politicus carpato-danubiano-ponticus! Pentru că, într-adevăr, aceasta este semnificaţia zicalei latine mai sus pomenite: indignarea faţă de vremurile roase de alienare morală, aşa cum pare-se că trăim noi acum.
Nu sunt sigur însă că asta era şi intenţia patronilor unui restaurant descoperit de mine recent, pe strada Ştefan Cel Mare, care au pus citatul vizibil pe paravanul ce maschează intrarea la budă. Doamne, ce-mi mai plac mie restaurantele cu citate pe pereţi ...
Şi asta nu e tot. Chiar la intrare, scrie mare Nota Bene (ia aminte!), indicând prin asta denumirea restaurantului. Şi cu primul pas înăuntru, vă veţi prinde imediat şi la ce anume să luaţi aminte: pe pereţii restaurantului, unul lângă altul, stau înşirate portrete ale unor cunoscuţi scriitori, muzicieni sau oameni de stat ai României. Imediat te simţi învăluit într-o atmosferă caldă şi elegantă, dată şi de culorile crem şi vişiniu folosite mai peste tot la decoraţiuni (mobilier, draperii, zugrăveli). Mai mult, mocheta moale, de calitate îţi face mai plăcut drumul către masă. Am sesizat un soi de antifonare în toată sala, astfel încât ai impresia că discuţia intimă de la masa ta rămâne acolo şi nu se sparge de toţi pereţii. Dacă totuşi ţii exagerat la discreţie, imediat se pot trage nişte cortine care formează un fel de separeuri.
Ştiam cum arăta localul ce funcţionase înainte în acest loc, şi pot să vă spun că transformarea este radicală. E genul de ambiant care te cucereşte de la primul pas. Felicitări!
Al doilea aspect ce îl poţi sesiza aproape imediat este servirea fără cusur. Ospătarii sunt echipaţi impecabil, foarte atenţi şi zâmbitori. E printre puţinele locuri în care, la final, am lăsat un bacşiş drept mulţumire şi nu ca un soi de obicei.
Meniul oferă posibilitatea alegerii unei variante à la carte, sau de tip meniu fix (table d'hôte) în funcţie de zilele săptămânii, la preţuri mai bune. Acest lucru l-am mai întâlnit doar la Private Dining Club, într-o anumită formă, şi nu mi se pare o idee chiar de neacceptat.
Cât despre preparate, din păcate aceeaşi boală: preparate comune în marea lor majoritate, printre care eternele cotlete, cefe şi muşchiuleţi, fripte pe rapid în toate felurile posibile. Un plus totuşi pentru capitolul separat de sosuri, destul de consistent, apariţie unică în meniurile din Bacău de până acum.
Am ales pentru început o pereche de clătite cu umplutră de ciuperci şi kaizer, pregătite la cuptor şi servite fierbinţi pe suport de lut. Prezentarea s-a dorit a fi de efect din moment ce s-a apelat la flambarea unei jumătăţi de coajă de ou. Interesant dar mai puţin practic, pentru că am făcut apel la toată dexteritatea mea de mecanic de aviaţie să scap de ea, astfel încât să îndepărtez cât mai repede şi eficient focarul de clătite.
Din păcate gustul s-a dovedit a fi destul de banal, şi asta datorită umpluturii de ciuperci de la conservă, kaiser şi un fel de sos dulce de pizza.
Primul meu fel a fost asortat volens-nolens de chicotelile unui grup de bancheriţe tinerele şi sprinţare, de la o masă vecină, care se delectau, mai puţin discret, cu ultimele bârfe din back sau front office. Este fascinantă transformarea feţei mofluze de ghişeu în făptură aproape umană, îmbujorată de târcoalele unui june ospătar. Contează sau nu, apropo de profit, ospătarul venea cu nişte shot-uri de limoncello, din partea casei ...
Pentru al doilea fel, am făcut apel la o specialitate de-a bucătarului numită Piramidă Nota Bene, ce consta într-o construcţie servită pe un platou încins, din fontă, formată din felii de muşchi şi cotlet de porc, piept de pui şi kaiser, aşezate una peste alta şi acompaniate de două jumătăţi de cartof scobit şi umplut cu o pastă de brânză, numiţi butoiaşi cu brânză, plus un sos numit Lorraine.
Deasemenea aspectuos, deasemenea nepractic. Preparatul era prea îngrămădit pentru spaţiul dat de platoul de fontă, şi de aceea greu de manevrat. În plus carnea era multă, uscată şi prea puţin potrivită cu restul, mai ales cu cartofii cu brânză. Luate separat, poate era ceva. Împreună, doar risipă de substanţe comestibile.
Am salvat etapa cu un Cabernet Sauvignon de Murfatlar, nu foarte pretenţios, dar bun. Servit cu o uşoră stângăcie dar măcar turnat promt.
Desertul a venit sub formă de salată de fructe (nu multe) proaspete, acoperite de clasica, tradiţionala şi peste tot întâlnita frişcă la spray. Măcar nu mă mai mir aşa de mult.
La final am savurat un 50 de vinars Mioriţa de 12 ani, ascultându-l la televizor pe un prim liberal ce încerca penibil să justifice gafele de gâgă ale partenerului de circumstanţă politică, prins într-o dezbatere cu o jivină bătrână oranj, lansată cu miros de sânge în nări la atacul fatal.
Din păcate, din viteza bătăliei şi pumnăriei politice generalizate, lăbărţate peste destinele noastre, nu prea mai reuşesc să disting care se pupă, care se scuipă ...
O tempora, o mores!
Când nu mai suportaţi, poate faceţi un drum la Nota Bene. Cel puţin două lucruri par a fi garantate: o atmosferă primitoare şi o servire boierească. Şi, dacă patronul apucă să citească aceste rânduri, poate şi o mâncare pe cinste.

Atmosfera generală ****
Menu ***
Servire ****
Calitatea preparatelor ***
TOTAL ****

NOTA BENE
Bacău, str. Şefan Cel Mare, nr. 11
rezervări la 0753.197.252